Alexandra Clark (Chițu)

Nu îmi amintesc să fi avut o păpușă Barbie originală. Sau poate am și avut, dar nu mai țin minte. Știu sigur că păpuși am avut o grămadă. Și m-am jucat cu ele o grămadă. În ziua de azi, nu mai sunt așa populare. Părinții preferă să cumpere orice altceva fetelor lor, mai puțin păpuși. Se pare că fetițele de jucărie cu păr lung și lucios, cu corp slim, ar transmite niște gânduri de perfecționism și ar seta niște standarde în mintea fetelor despre cum ar trebui ele să arate în lumea reală.

Nu contest, nu sunt nici psihilog și nici mamă de fată să îmi dau seama cum e mai bine. O să povestesc, în schimb, despre cum nici o idee nu mi-a venit mie vreodată că ar trebui să arăt ca păpușa mea. În schimb, am învățat să o pieptăn, să am grijă de ea, îi croiam haine din resturi de materiale, făceam tot felul de scenarii cu vecinele mele și am învățat și negociere, căci mai făceam schimb de haine sau chiar de păpuși pentru o vreme. Și mie mi-a plăcut multă vreme să mă joc cu păpușile și mulți ani tot ce ceream Moșului sau de ziua mea era o păpușă nouă.

Desigur, o să spuneți că la început de anii ’90 nici nu erau atât de multe jucării, care mai de care mai prietenoase cu mediul și mai educative. Dar, pentru vremea aceea, am avut chiar suficiente jucării, și mașini de la frate-miu, și puzzle-uri și roboței și multă imaginație să le punem în tot felul de scenarii.

Revenind la Barbie, multă vreme a fost marginalizată, pentru că reprezintă un standard, o stereotipie. Privind un pic la cum arată multe tinere femei de 25-30 de ani în ziua de azi aproape trase la indigo, cu aceeași bărbie, aceiași pomeți, același nas, aceleași gene false și buze înspăimântător de umflate, fete inspirate de influencerite pe mediile de socializare, Barbie e mic copil :))

Barbie e o jucărie. O jucărie frumoasă, cu care m-aș juca și azi, dacă aș mai da de vreuna la vreo fetiță acasă. Dar mă mulțumesc cu a pieptăna o coamă stralucitoare de ponei și de a duce la grădiniță un urs de pluș, pentru că așa o fi mai politically correct.

Evident, am fost la film și de aici gândurile mele, cred că ai ghicit deja 🙂 Dacă nu ai văzut încă filmul, gândurile mele sunt complet pe lângă ce este acolo, deci e ok, nu dau multă informație. Însă pot spune, că așa ROZ, cheesy, ironic, amuzant, emoționant pe alocuri cum a fost, mi-a plăcut foarte mult. A fost o amintire plăcută din copilăria mea, o perioadă de deconectare de la grijile de zi cu zi și o briză de răcoare la cinematograf 🙂

Tu l-ai văzut? Cum ți se pare?