Citybreak în Călărași

Written by:

Câteodată, suntem așa preocupați cu a căuta cele mai bune oferte de vacanță, încât uităm să ne bucurăm de ce au de oferit locurile mai mici și mai simple din viața noastră. Așa sunt eu, recunosc. Mereu încerc să planific ceva, urmăresc bilete de avion, salvez idei de cazări wow de prin țară. A trebuit să vină prietena mea de-o viață din altă țară în vacanță la Călărași, să mă determine ca vara aceasta să petrec câteva zile și aici.

A fost un mix de lucrat, zile libere, stat cu Ionas, ieșit în oraș, mers la plajă, mers la ștrand, dar nu îmi dau seama când a trecut săptămâna. Și pentru că am descoperit și redescoperit locuri în Călărași de care ar putea fi alții interesați, poate alți oameni și din alte orașe din apropiere care ar avea chef să facă o plimbare până aici, am decis să scriu despre câteva dintre ele, așa, pentru inspirație 🙂

Vedeta cred că este Grădina Zoologică, unde intrarea este 10 lei de adult. Desigur, nu e Bioparkul din Valencia, dar este destul de întinsă, iar aici poți admira foarte multe animale, printre care și zebră, cangur, lei, urși, tigri, maimuțe, dar și pești, șerpi și păsări. Starul este cu siguranță hipopotamul Cooper, însă trebuie să ai puțin noroc să îl prinzi afară, nu e mereu la vedere. Ionas al nostru este mega încântat să dea de mâncare căprițelor.

În weekend,am mers la Plaja Mare. Poate nu toată lumea știe că la Călărași, Dunărea se împarte în două brațe, Dunărea Veche și Borcea. Prin urmare, avem și plaje 🙂 Da, două. Noi am fost la Plaja Mare, dar înțeleg de la ai mei părinți că și la Podul 4 este frumos amenajat.

Iar o zi am petrecut-o aproape în întregime la ștrand, am descoperit Dall Class, unde apa a fost foarte curată, mergea un pic încălzită, dar asta nu ne-a oprit pe mine și pe Ionas de la a face multiple întreceri prin apă. Aici am și mâncat foarte bine la terasa lor, am împărțit cu Ionas o porție de șnitel cu cartofi și una de papanași.

Apropo de mâncare, evident că nu v-aș lăsa să veniți la Călărași cu mâncare la pachet. Se mănâncă foarte bine în acest oraș, nouă ne place îndeosebi la Casa Heliade unde orice am comandat a fost delicios. Dar merge și o pizza cu vedere la apă la Rivers Lounge, iar un desert delicios găsim mereu la Adresa Dulce.

Iar dacă doriți să plecați cu un suvenir, tradiționalele magazine Pepco, Sinsay, New Yorker și altele vă așteaptă cu drag să le treceți pragul :))

Îmi place că există și inițiative de sport, tot îmi propun să ajung o dată sâmbătă dimineața aici să particip și eu la Alergarea de Sambata Calarasi.

Practic, aproape tot ce am descris mai sus poate fi o lungă plimbare pe jos, în Călărași distanțele nu sunt prea mari. Poți porni de la Adresa Dulce, bei o cafea, mănânci o prăjitură, pentru energie, nu de alta, cobori spre Zoo, poate mergi și în parc un pic, apoi mai mergi puțin și ajungi la Plaja Mare, unde poți să stai la soare (aici trebuie să treci cu ferry-ul, cash only), sau mai mergi puțin să și mănânci la Casa Heliade. Și așa poți spune că ai văzut Călărașiul 🙂

Dacă mai sunt comori ascunse de care nu știu sau am uitat, poate îmi spune cineva din local 🙂

Până atunci, vă las cu acest superb apus de Bărăgan.

Leave a comment