Alexandra Clark (Chițu)

A fost primul an din viața mea in care am ales sa merg la parada de 1 decembrie în București. Îndrăznesc a spune că nu și ultimul, căci mi-a plăcut. Mă așteptam să fie aglomerat, mai auzisem povești din alți ani de la colegii de la birou, dar nu mă așteptam să fie chiar ultra mega plin metroul încă de la stația noastră, care e aproape de capăt.

Dar am rezistat, toți adică, inclusiv copilul și inca doi copii, pardon bunici. Am asistat la paradă, care mi-a plăcut, dar mi-a dat și cu puțină anxietate în același timp.

Ne-am întâlnit și cu prieteni, am luat prânzul împreună, o coclintă veritabila, aproape de Piața Victoriei.

Am vorbit și cu prietenele mele care nu mai locuiesc în țară, dar care și-au amintit că e ziua României azi.

Pe seară, am ieșit la încă o plimbare doar cu soțul, am mâncat un veritabil burger la Mario’s , apoi am dat o tură de centru să observăm luminițele minuscule de pe bulevard. La universitate era un concert creștinesc.

Romania. București. Aici e casa mea acum. Casă ușor imperfectă, ai cărei pereți se mai clătină când și când pentru că nu reușim să avem un mediu politic și economic stabil, dar în care încă găsesc la orice oră un sfat, o vorbă bună, o încurajare. Casă in care azi parcă sunt o versiune puțin mai bună a mea decât eram ieri. Casă in care locuiesc cu domnul scoțian și unde creștem copilul de aproape 6 ani. Casă unde ieșim la o plimbare și ne întâlnim cu prieteni cu care rămânem la masă.

Iar la sfârșitul zilei număr cei 16769 de pași și sunt recunoscătoare pentru o zi liniștită, plină și fericită în același timp.

La multi ani, România!