Alexandra Clark (Chițu)

Ianuarie 2014.

Am decis să ocup un domeniu de blog. WordPress mi s-a părut cel mai corect, nu cerea bani, puteam să scriu sau nu constant, fără să simt vreo presiune. În septembrie 2012 încheiam o relație de lungă durată, urmat de un an în care am învățat enorm de multe lucruri despre mine. Iar la sfârșit de 2013, simțeam chemarea scrisului în jurnal din nou.

Așa a pornit ideea unui jurnal online, în care să scriu ce îmi trecea prin minte, iar pentru că identitatea de angajată în corporație îmi era destul de bine întipărită, am decis să îl numesc Jurnal de Corporatistă.

Așadar, eram o tânără domniță în capitala țării, angajată în multinațională, cu multe nopți de distracție nedormite la activ, dar totuși cu ceva timp liber la dispoziție și o grămadă de gânduri care parcă se așezau ceva mai bine în cap atunci când erau tastate în jurnal. Scrisul pentru mine a fost dintotdeauna o acțiune eliberatoare. Bine, și vorbitul. Eu nu prea pot să țin problemele în mine.

Și iată cum, după mai bine de un an în care efectiv mă simțisem amorțită în ceea ce privea disponibilitatea emoțională, m-am apucat să scriu. Câteva săptămâni mai târziu, l-am cunoscut pe Neil și am hotărât să încerc din nou la faza asta cu îndrăgosteala. Coincidență? Oare ar fi fost la fel dacă nu aș fi scris? Nu voi ști niciodată. Dar îmi place să cred că tot ce s-a întâmplat în acea perioadă de dinainte de a-l cunoaște m-a ajutat să fiu pregătită din nou pentru o relație.

Timpul a trecut, eu am scris, câteodată mai des, chiar câte două postări pe săptămână, câteodată mai rar, după posibilități. Într-un an am decis să îmi fac cadou de ziua mea domeniul, să fie doar alexandrachitu.com. Am reușit să câștig și ceva bani din postările cu linkuri afiliate, nu cine știe ce, dar destul de o cafea bună în oraș.

Și iată că am ajuns în ianuarie 2024.

La 10 ani distanță de la prima postare. De-a lungul acestor ani, am trecut din nou prin transformări, atât fizice cât și psihice 🙂 Și, pentru prima dată, sunt foarte tentată să scriu ficțiune. Am început, timid, văd unde duce.

Cert este că sunt mereu uimită când mă întâlnesc sau vorbesc cu cineva și îmi zice: Citesc cu drag ce scrii, ai un talent să pui în cuvinte niște idei care mă macină și pe mine uneori și uite așa mă bucur că nu sunt singura. Sau: Să scrii în continuare, că tare mult îmi place stilul tău. Mă umplu de recunoștință și multumesc celor 85900 de ori în care ați apăsat click pe vreun articol scris de mine.

La mulți ani mie și blogului meu!