Alexandra Clark (Chițu)

Ei bine, a trecut și prima zi de școală. Și a doua. Cum a fost la noi? Cu bune, cu rele, cu emoții, cu lacrimi, cu de toate.

După o vară foarte frumoasă, în care am devenit cu toții mai leneși, a sosit și sfârșitul de vacanță. Am pregătit din timp ghiozdanul și penarul, am cumpărat ceva haine la reduceri prin vara, treninguri, pantofi sport. Am lucrat muuult pe partea emoțională, cu copilul, dar și cu mine :)) La școala unde a fost admis nu mai mergea nici un copil de la el din grupa de grădi, prin urmare totul, dar totul urma să fie super nou.

Cumva, lucrurile s-au așezat, dar tot sunt o grămadă de întrebări, mereu tronând întrebarea supremă OARE AM ALES BINE?! Am decis să facem și noi ce face toată lumea, și anume să ne prezentăm zilnic și să vedem ce iese.

Ultimele două zile de vacanță au fost foarte emoționale, pentru mine. Aranjând pe umeraș hainele de școală, pregătind șifonierul puțin și pentru trecerea la hainele de toamnă, am lăcrimat mai tot timpul. Ionas nu mai e chiar băiețel, chiar dacă e el foarte dulce și sensibil, se transformă pe zi ce trece. Și asta e un lucru excelent, dar și dureros pentru mine. Doare să conștientizez că îmbătrânesc eu. Sau hai, îmbătrânit e un termen dur, dar acolo bat. Dar poate totuși aceste stări melancolice cumva m-au ajutat ca luni, 9 septembrie 2024, să mă trezesc foarte calmă și pregătită să întâmpinăm noua aventură cu inima deschisă.

Ceremonia de nou an școlar a fost drăguță, cu careu, discursuri și momentul emoționant în care clasele pregătitoare au trecut pe sub bolta de flori ținută de elevii mai mari. Ghinionul nostru este că școala noastră face parte dintre cele 800 aflate în curs de renovare, adică practic renovarea nu este gata :)) și zilele acestea este o distracție să le găsească o sală de curs.

În prima zi, copilul a avut ceva emoții, dar vazându-ne acolo tot timpul, a fost în control. A doua zi, când a trebuit să intre cu colegii și cu doamna învățătoare, nu a mai fost așa curajos 🙂 Din fericire, e înțelegător și trece totuși ușurel peste momentele de emoție. Azi, în a treia zi de școală, deja a intrat mai încrezător și a și mâncat gustarea aproape toată, ieri abia s-a atins. Deci, semne bune anul are, sper.

În plus, programul de trezire super matinal ne-a luat puțin prin surprindere :)) eu care ma credeam foarte eficientă dimineața, ieri am plecat de acasă fără să ma dau cu cremă de față sau deodorant :))) Azi am pus ceasul cu 10 minute mai devreme și a fost mai bine. Încă mai lucrez la ora de trezire.

E doar începutul și știu că e normal, că toată lumea așa face. Dar eu nu sunt toată lumea, eu sunt eu și am amoții, sunt anxioasă, pe scurt, mă consum mult. Ajută să vorbesc cu cei din jur despre emoțiile mele, să le conștientizez și să nu le țin la foc mic în speranța că se vor topi, când de fapt e fix opusul.

În trecut, mă amuzam când părinții vorbeau la plural, expresii de genul Încercăm să scăpăm de scutecel sau Noi știm destul de puține cuvinte. Și dacă până acum nu am vorbit așa, pentru că mi se părea că dezvoltarea lui Ionas e doar a lui Ionas, acum chiar m-am surprins zicând asumat, conștient Suntem in clasa pregătitoare sau Am început și noi școala. De data aceasta chiar am simțit că e începutul și al meu, e o provocare și pentru mine să trăiesc experiența aceasta făra prea mult control.

În concluzie, a fost chiar cu de toate acest nou început de capitol. Cred eu că ne va prinde bine tuturor să ieșim din zona de confort, să ne depășim limitele și să îmbrățișăm și necunoscutul. Sănătoși să fim, în rest le-om dibui noi! 🙂