Alexandra Clark (Chițu)

Prima lectură din 2025 a fost cartea Culegătorii de afine, de Amanda Peters. Fără să mă deranjez măcar să citesc vreo recenzie înainte, am început cartea convinsă că este o poveste de dragoste. Titlul m-a indus în eroare, aducea cumva cu Soția plantatorului de ceai și m-am gândit că și aici va fi cazul unei romanțe.

Am rămas uimită de la primele pagini, când m-am prins că este vorba despre viața unei familii. Despre pierderea unui copil, dar și despre păstrarea speranței. Practic, o fetiță de patru ani, dispare într-un moment de neatenție din partea familiei și nu i se mai dă de urmă apoi, în ciuda căutărilor neîncetate. Dispariția fetei lasă în urmă multă tristețe, dar și vină, fiecare simțindu-se mai mult sau mai puțin responsabil.

Pe de altă parte, autoarea a ilustrat portretul altei mame care nu reușește să își țină nici un bebeluș viu în brațe. A capturat transformarea unei femei care se degradează psihic cu fiecare sarcină pierdută în parte și efectele fricii și anxietății constante.

Dacă un copil își pierde părinții, se numește orfan. Dacă un soț își pierde soția, acesta devine văduv, însă nu există niciun cuvânt care să definească un părinte care și-a pierdut copilul. Am ajuns să cred că un astfel de eveniment este, pur și simplu, prea monstruos, prea copleșitor ca să poată fi transpus în cuvinte. Niciun cuvânt nu ar putea descrie vreodată senzația, așa că oamenii au preferat să nu o numească.

Personajul masculin narator este un bărbat aflat pe patul de moarte, frate cu fetița dispărută. Și el trece prin multe încercări în viață, nereușind să rezolve toată furia acumulată în urma pierderii surorii lui mai mici.

E o poveste tristă, dar cu un final optimist. E o carte pe care o recomand, pare perfectă pentru luna ianuarie, o lună mai lentă, de recuperare după sărbători.

Acum, mă apuc de Prietena mea genială, după ce am văzut serialul 🙂 sper să îmi placă și cărțile.