Alexandra Clark (Chițu)

Ca mamă, observ des cum copilul meu mă vede fără de defect. Pentru el, sunt cea mai frumoasă, cea mai bună mamă din lume, gătesc cel mai bine, sunt cea mai iubitoare și alaltăieri mi-a spus că el e cel mai norocos că eu sunt mama lui.

Ne mai certăm? Cu siguranță. Și acum ține minte cum m-am supărat tare pe el într-o zi, am țipat și l-am speriat cu reacția mea. Îl mai dezamăgesc? Cred că da, de fapt sigur.

Dar el are această imagine a lui despre mine, pe care eu însămi nu aș reuși să mi-o clădesc nici cu nșpe mii de filtre și artificii. Și asta îmi umple inima in fiecare zi in care mă simt obosită sau fără chef sau chiar stresată.

Azi a fost diferit pentru că e primul an când nu e la grădiniță, unde ziua mamei venea cu mare fast, cu cântece, show, cadou artizanal și câte altele. Dar a fost și primul an în care e mai mare și cred eu că înțelege ce e important pentru cei din jur.

Așa că nu a comentat ca de obicei la ideea de o plimbare, ba a țopăit tot drumul spre metrou. Am ajuns la o cafenea unde era coadă, nu s-a plâns, a așteptat cat de cât răbdător să ne vină rândul. Ba chiar a declarat că a găsit combinația perfectă de sandwich și limonadă. S-a jucat singur cat am avut noi treabă prin casă.

Bonus, o vreme superbă de plimbare, de voie bună, de tihnă. A fost un 8 martie perfect.