Alexandra Clark (Chițu)

Știi vorba aia care zice că atunci când nu mai poți, mai poți puțin? Așa am fost eu azi. Cu mâncarea. Ai zice că e vară, că nu e așa ușor să mănânci până simți că ai o sarcină de 6-7 luni. Ba chiar citisem zilele trecute un articol foarte simpatic scris de Tania Fântână, și mă gândeam că sunt chiar responsabilă până acum, că bifez mesele, că mănânc puțin mai light, pâine aproape deloc, ce să mai, chiar decent. De sport îmi e dor, dar asta e altă poveste.

În fine, ajung azi la ai mei părinți, să mai schimbăm puțin decorul între două vacanțe. Cum parcăm, merg să cumpăr un pepene, să îl pun la rece. De prânz, mâncăm ciorbă de pui făcută de mami, foarte gustoasă. Beau o cafea și iau ceva mic dulce lângă. Încă sunt stăpână pe situație, îmi zic.

Mă așez în șezlong la umbră afară, cu romanul meu polițist în brațe, hotărâtă să îl termin și să văd odată cine a comis-o. Cu crima, că eu cu caloriile stăteam încă bine.

Eh, dar după ora 16:00, lucrurile au escaladat rapid și fără prea multe ocolișuri. Ce s-a întâmplat cu devierea mea mea culinară nu e nici pe departe la fel de palpitant precum Crimele de la internat, dar o să povestesc totuși.

Ora 16:20. Tăiem pepenele. Dulce, crocant, roșu, zemos, crimă era să nu devorez două felii pe nerăsuflate. Cum a zis și fiu-meu, “asta e viața la țară”, să simți cum se prelinge zeama de pepene pe fața ta și să nu te intereseze.

Ora 17:00. Mama mea se apucă să facă gogoși. Ne întreabă dacă vrem după ce deja era aluatul frământat. Cine ar fi îndrăznit să refuze așa ceva? Nu de alta, dar cred că e o lege dată care spune că ești obligat să savurezi gogoși calde indiferent de ora la care sunt gata. Iar cum eu incerc sa fiu un cetățean model al societății, am mâncat trei, sa fiu sigură că sunt acoperită pentru orice posibil litigiu.

Ora 18:20. Tot mama mea (începi să observi suspectul principal în săvârșirea delictului de îndopare?!) culege niste vinete din gradina proprie. Le așează tacticos in tavă la copt, iar mirosul de vânătă coaptă îmi inundă imediat și ireversibil nările și ideea unei salate de vinete proaspătă se naște pe loc, nepremeditat, jur!

Ora 19:00. Suntem anunțați că cina e gata. Salată de vinete, așa cum visam, și somn prăjit în mălai. Macar am refuzat mujdeiul. Bun? Nu. Foarte bun! Delicios. Ceva ce sincer și cu mâna pe inimă spun că doar acasă la mami am gustat.

Ora 20:00. Plimb cățelul de seară și în burta mea e ceartă. Pepenele zice că el a fost primul, că ceilalți trebuie să îi facă loc. Vânăta se laudă că a fost invitat special și restul să își vadă de treabă. Dar și peștele, deși ai zice că nu poate vorbi, dă din coate, pardon aripioare, și spune că a fost invitat surpriză și că ceilalți ar trebui să fie mega recunoscători că așa o vedetă ca el a venit la petrecere.

Victima in tot acest complot alimentar? Subsemnata, care la sfârșitul zilei, am un balon în loc de burtă. M-am cumințit? Mi-am învățat lecția? Sau sunt o cauză pierdută, veșnic la dietă, dar auto-sabotoare? Mă întreb ce ar avea de spus pshiholoaga asignată acestui caz.

Sau poate e doar o zi de vară petrecută la țară, cu tot felul de pofte copilărești satisfăcute pe deplin și da, sufăr puțin acum, dar inima e plină de bucuria verii și a prezenței familiei in jurul mesei.

Presupun că nu o sa știu niciodată, poate ar trebui sa angajez o detectivă simpatică să aducă lumină în acest caz. Sau poate o las așa și mâine pur și simplu stau mai cuminte. Culinar vorbind.