Mumzilla

Dimineață, ne-am trezit devreme. Nimic nou aici, macar am dormit in sfârșit mai bine, fără crize de tuse din partea lui Ionas in miez de noapte. A fost o primă parte a zilei agitată, a trebuit să fim într-un loc, apoi sa așteptăm în altul, in fine, recunosc că ușor nu i-o fi fost tot timpul copilului.

Nici nu s-a făcut 9:30, că au început crizele. Că el vrea sa alerge singur, chiar daca trotuarul era ud și aproape de mașini, că el vrea sa vadă ceva pe telefon, că el vrea ceva și noi, părinți rai, nu îl lăsăm. Mai cu negocieri, mai cu amenințări, reușim să ajungem la Lidl. Deja mi se învârtea puțin capul de la atâtea văicăreli. Cum îndrăznim sa îl pironim in scaunul auto?! Părinți rai și fără milă!

Mă rog, supărarea i-a trecut ca prin minune când am intrat în magazin și a primit un cărucior numai bun pentru el de împins. Neil a luat și el un cărucior de plastic, sa avem loc pentru cumpărături. Nici nu facem bine câțiva pași în magazin, că o doamna mai in vârsta îl apuca pe Ionas de subțiori, cu intenția verbalizată de a-l pune pe Ionas in căruciorul de plastic al lui Neil.

Daca până atunci rămăsesem relativ calmă de dragul copilului și de dragul weekend-ului, pfooaaai! Am simțit că îmi ies flăcări pe nas și pe urechi. Mumzilla în acțiune!

L-am retras pe Ionas imediat și i-am spus pe cel mai tăios ton pe care îl puteam avea să nu pună mâna pe copilul meu. Biata femeie a zâmbit, a spus că voia doar sa îl pună în cărucior, că l-a văzut așa mic și simpatic. Ii răspund: “Dar eu va apuc de brațe sa va așez pe undeva? Nu vă cunosc, nu va ating. Simplu!”

Ce sa ii mai dau drept la replică, am lăsat-o în urma și am plecat spre alte rafturi. Neil nici nu și-a dat seama ce se intamplase, era cu spatele la toată treaba. Și dacă ar fi fost el cu fața, cred că era cam la fel și fără să aibă emoții adunate înainte. El e și mai protectiv cu Ionas decât mine.

Anyway, probabil am fost dată la ziarul local de Berceni drept nebuna care nu lasă pe nimeni sa ii atingă copilul. Atât s-a putut in aceasta zi de sâmbătă 😅