Femeia la putere

O femeie, relativ tânără, de origine nemțească dar cu o engleză foarte bună, discuta cu un coleg corporatist român.

Ea: -Sunt foarte impresionată să văd multe femei în poziții de conducere aici. În Germania, foarte puține femei sunt în zona de management.

El: – Daaa, chiar avem multe femei manager.

Ea: – Oare la noi de ce nu o fi așa? Poate sunt mai concentrate pe ideea de familie…nu știu

El: – Aici în România e super ok. Femeia poate să stea acasă 2 ani cu copilul și compania este obligată să îți păstreze aceeași poziție când te întorci. (Nota proprie: oare?!)

Ea: – Da, și în Germania poți sta acasă, dar apoi sunt foarte foarte scumpe creșele, e cam greu să te descurci cu copil mic.

Discuția a mai continuat puțin, în jurul aceleiași teme. Coincidență sau nu, la una dintre prezentările la care am participat în ultima lună, am întâlnit o domnișoară din Suedia, care a adresat o întrebare din aceeși sferă. Spunea că în Suedia, foarte multe femei lucrează din greu să avanseze în carieră, dar când se aproprie cu adevărat o oportunitate de a fi manager, cumva se retrag din cursă. Și se întreba oare de ce se întâmplă acest lucru. Nu sunt motivate suficient financiar? Se tem să piardă din balanța work-life? Se tem cumva de un mediu în care bărbații sunt la putere?

La viața mea, am văzut fel și fel de situații. Momentan, lucrez într-un departament unde sunt multe femei manager. Cred că depinde și de domeniu. Am cunoscut și o doamnă la conducere în mediu preponderent masculin, care simțea nevoia să se îmbrace numai în pantaloni, altfel devenea ținta unor glume cu iz misogin, dacă era prea feminină. Am cunoscut femei – mame, soții, cu hobby-uri proprii, care reușeau să găsească suficient timp în cele 24 de ore zilnice să creeze legături frumoase cu oamenii din echipă, să pună la punct strategii, să se ocupe de escalări, să facă tot felul de activități cu copilul și să și arate omenește zilnic.

Observ că la noi in tara sunt tot mai multe campanii de promovare a femeii de succes. Sunt premii pentru Femeia Anului, programe special gândite pentru antreprenoare, cumva imaginea gospodinei care își așteaptă soțul seara acasă cu cina aburindă nu mai e așa la modă. Ceea ce e bine, pe de o parte. Mna, consider că orice schimbare are două fațete. Căci nu cred că sunt singura care a simțit macar o data presiunea de a demonstra că pot și pe plan profesional și personal. Ca sunt Super Woman. M-am mai calmat eu după o zona zoster și o altă complicație de sănătate și am devenit mai adepta lui “atât s-a putut” (a nu se citi sinonim cu resemnare).

In fine, eu și Virginia Woolf, am auzit o scurta conversație la metrou care m-a dus cu gândul in multe alte direcții. Doar ori sunt femeie ori nu mai sunt 😀