Ieri, Ionas a avut “serbare” la grădiniță. Așa de relaxată am fost cu acest aspect, încât puteam sa jur că este astăzi, deci nu l-am îmbrăcat prea festiv și nici încurajări despre cum să îl întâmpine pe Moș Crăciun nu prea am apucat să îi transmit.
De ce m-am stresat așa puțin? Pentru că părinții nu au fost deloc invitați la petrecerea lor, nu au avut nimic de pregătit acasă, serbarea lor a fost cu o piesă de teatru cu actori-personaje de poveste pe care ei îi știau deja, cu cântece despre Moșul și, evident, cu apariția simpaticului bătrânel îmbrăcat în roșu. Am zis în stânga și în dreapta că azi va avea loc petrecerea lor și pe la ora 14:00 ieri mă trezesc cu poze cu Ionas stând în brațe la Moșul, cu filmulețe despre cum au cântat ei diverse cântecele, fiecare pe limba lui 🙂
Eu și soțul ne-am felicitat de mai multe ori din septembrie până acum pentru alegerea făcută cu grădinița, dar acum parcă îmi venea să mă pup singură pe ambii obraji. Mai mult, am scăpat și de agonia grupurilor de părinți de la grădi care să discute fel și fel de idei, nu fac parte din nici unul, nici nu știu dacă există. Și tare liniștită sunt așa 🙂
Aseară, ne-am petrecut timpul decorând brăduțul de fetru primit cadou de la Moș, până a obosit Ionas, desigur, și a devenit cam istericuț. Dar tare faină idee de cadou.
Eu abia fac față unuia acasă uneori și mă întreb câtă forță și dragoste trebuie să aibă o educatoare pentru a păstra zâmbetele pe fețelor atâtor copilași. Închei această postare, mulțumind din inimă cadrelor didactice care aleg să își facă meseria cu atâta dăruire. Sunteți în acea categorie de oameni care practică o meserie grea, ce formează caracterele omuleților noștri. Și pentru asta, vă mulțumesc!
Alexandra Clark (Chițu) 