Home

În anul de glorie 1986, când am decis eu să vin pe lume, un telefon mobil arăta cam așa…

 

phone(sursa: Pinterest)

 

În România, pe vremea aceea, îl aveam președinte pe Nicolae Ceaușescu. Nu am apucat să trăiesc mult în comunism, nici nu eram bine la grădiniță, că a căzut dictatura. Cu toate acestea, evident, la vârsta adultă, mi se părea că am trăit sub influența culturii care tot încearcă să își revină din mentalitatea impusă mai mult sau mai puțin de comunism și mi s-a părut mereu că sunt la ani-lumină distanță de modul de gândire și evoluție al oamenilor din vest, ca să nu mai zic de cei de peste ocean.

 

Tocmai de aceea, când am auzit prima dată despre termenul de Mileniali, populație în rândul cărora mă număram și eu conform anului de naștere, mi s-a părut din start că noi, românii aflați acum pe la 30+ ani, suntem departe de a fi considerați Mileniali. Mi se părea un termen prea cool ca să mă descrie pe mine. Milenialii trebuie să fie oamenii ăia mișto care au idei geniale, au o inteligență emoțională ieșită din comun, le place viața…ce să fiu eu așa ceva la 33 de ani ai mei?! Și totuși….

 

Acum ceva vreme, am participat la o prezentare a unui domn tare inteligent, Profesor la Sheffield University, care ne-a vorbit despre Mileniali și despre Generația Z. Ca să ne reteze din fașă orice gând sceptic, ne-a asigurat că toate studiile premergătoare prezentării au fost făcute pe populație născută în intervalul 1985-1995, exclusiv în Europa de Est. Aha, deci ia să vedem ce gândesc milenialii ăștia amărâți de la coada Europei, mi-am zis eu mustăcind un zâmbet răutăcios.

Dar ce să vezi, se cam pupa cu profilul meu ce zice acest domn și mi-am dat seama cât de mult a influențat contextul în care am crescut orice decizie pe care am luat-o în viață.

Hai să nu mai lungesc aiurea scrierea și să vă spun ideile principale din prezentare:

  • Milenialii și-au văzut părinții muncind. Mult. Plecând dimineața, venind seara, lăsându-și copiii pe la bunici cu săptămânile, care cum puteau. Și-au văzut părinții obosiți. Așa că milenialii caută flexibilitate la muncă și vor să găseasca un echilibru între muncă și timp liber. Vor să fie mai prezenți și vor să se bucure mai mult de viață.
  • Milenialii nu se leagă cu lațul de o companie sau de o echipă. Vor sta la un loc de muncă atâta timp cât simt că învață ceva, că sunt oportunități de dezvoltare. Ei își creează “o trusă de scule” (a se citi un set de abilități și competențe în termeni mai plictisitori), pe care o poartă bucuroși de la o companie la alta.
  • Milenialii sunt dispuși să se mute în altă țară.
  • Milenialii preferă proiectele de echipă mai mult decât cele individuale.
  • Pentru mileniali, salariul este important, dar nu esențial (vezi mai sus ideea cu trusa de scule). E mai important ca job-ul să îi provoace intelectual. De asemenea, atmosfera la muncă este extrem de importantă!

 

Cum spuneam, mi-am dat seama că sunt cât se poate de Milenială. Când mi-am schimbat job-ul acum mai mulți ani, răspunsul meu la clasica întrebare De ce ai vrea să faci o schimbare? a fost nu că vreau salariu mai mare (evident, era și ăsta un aspect), ci am spus că a trecut mai bine de un an în care nu am mai învățat nimic nou, că simt că încep să mă plafonez și că ar fi momentul să învăț o activitate nouă.

Fix azi, fac o lună de când am schimbat job-ul. Întoarsă din concediul de maternitate în același departament de unde plecasem, nu m-am intors fix pe același rol. Asta a durut puțin, dar am încercat să mă adaptez la noua poziție o vreme. Setul de skill-uri pe care îl aveam de dezvoltat nu era neapărat în aria mea de interes. Setul de skill-uri pe care îl aveam deja era prea puțin solicitat. Munca era destul de individualistă. Nu am ezitat prea mult când am zărit o oportunitate, chiar dacă aveam o grămadă de temeri legate de cum o să mă adaptez într-o echipă cu totul nouă, o activitate nouă, cu copil mic acasă care și el poate fi destul de solicitant. Dar, susținută de familie, am decis să fac acest pas.

Dacă înlocuiesc companie și job de mai sus cu prieteni  și relații,  tot pe acolo sunt.

 

Așa că da, sunt o milenială. Strict din punctul de vedere al termenului, nu înseamnă nimic rău, nimic bun. Doar că, uitându-mă la anumite caracteristici care par să fie predominante pentru generația mea, măcar îmi explic unele decizii în viață și evit gânduri de genul ce-o fi fost în capul meu atunci. Și, zic eu, orice ocazie de a ne cunoaște mai bine, e binevenită oricând.

Acum, să îmi ziceți voi dacă vreți să aflați despre ăștia tineri care vin din urmă, Generația Z 🙂

 

 

One thought on “Sunt Milenială la Vârsta Mea

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s