Home

Începem o nouă săptămână, din ce in ce mai izolați la domiciliu. Dacă joi și vineri am mai ieșit cate puțin din casa dimineața, la plimbare, sâmbătă am dat un ocol de bloc și duminică nu am mai ieșit deloc. Nici în zilele ce urmează nu plănuim prea multe ieșiri din casă.

E ciudat, greu, îngrijorător pe alocuri, dar rezistam. A fost frustranta săptămâna trecută, căci am renunțat la un city break planificat de la Crăciun. Până în ultima zi am crezut că nu va fi așa tragică situația, încât să nu plecăm. Dar dacă de capul nostru poate mai făceam unele lucruri, când lăsam acasă un suflet de doi ani, ne-am mai gândit ceva înainte să luăm o decizie.

In pofida încercării pe plan psihic (urăsc la propriu sa stau închisă în casă), găsesc unele aspecte care merită evidențiate și trecute în nemurire:

* Deși am petrecut atâta timp alături de soț, nu ne-am certat nici măcar o dată. Cred că om fi suflete pereche sau ceva 😅

* Copilul ăsta al nostru, cu cât petrece mai mult timp cu noi, cu atât vrea și mai mult. Nu se mai satură de noi. Cred că ne-a pupat și îmbrățișat de 27374859 de ori și tot mai sare peste noi sa îl luam in brațe, să îl gâdilăm sau chiar sa dăm “cioca boca” (să ne dăm cap in cap). Incredibila lecție de iubire necondiționată!

* Am putea trăi lejer cu doar câteva alimente de bază, dar, ce-i drept, nu prea suntem fanii conservelor. Adică am putea supraviețui fara probleme cu ceva iaurturi, legume, fructe, ouă, și din când în când o cărniță.

Umblă fel și fel de postări pe internet, despre cum autoizolarea e o șansă incredibilă să ai timp cu tine, să meditezi, să una să alta. Mie mi se pare că sunt mai ocupata in casă decât eram in alte conditii. Trebuie sa le asigur mâncare băieților, mai stam ce stam, mai dam cu aspiratorul o data prin casă, s-o fi redus poluarea zilele astea, dar la noi tot mult praf este, spăl, calc, mai aranjez rufele intr-un dulap, incerc sa mă gândesc la ce am mai putea face ca activitate interesanta prin casă și uite așa, trece ziua. Deci timp să meditez nu am, dar îmi fac timp să citesc măcar câteva pagini dintr-o carte.

Asta cu activitățile pentru cei mici e altă discuție. Unii arată cum sortează chestii după culori, cum pictează desăvârșit vreun desen, cum fac fel și fel de fișe. Al nostru copil, aleargă în sus și-n josul holului, a învățat și reguli de rugby și ne anunță când vrea sa joace acest sport sau când jucam fotbal. Se crede atacat de mami și daddy si fuge disperat prin casă strigând “ajutor” de a și răgușit in două zile de stat în casă, ne ataca cu plusurile lui, sorteaza două-trei obiecte după culori, după care le aruncă peste tot prin camera, pictatul e cel puțin opera abstractă, iar jocul cu plastilina înseamnă mai degrabă ca noi să facem figurine pe care el sa le distrugă. Educativ, n-am ce spune :))

Sper să trecem cu bine de această săptămână următoare, să începem să avem mai multe vești bune legate de orice și să revenim cu povești mai diverse de viață.

Săptămâna ușoară va doresc!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s