Home

Mi se pare că luna asta a început anul trecut și uite cum se încăpățânează să mai aiba și 31 de zile. Abia aștept ziua de mâine, tot sper să iasă oamenii la televizor, să ne spună că a fost totul o mare glumă elaborată de 1 aprilie…

 

Evident că nu va fi așa. Nici de scris nu mi-a ars în ultima vreme, nu am fost și nu sunt într-o pasă prea bună. Îmi tot repet eu mie că facem tot ce putem să nu împrăștiem mai mult virusul, că să fiu recunoscătoare că suntem sănătoși, că avem ce lucra, că avem minunea asta blondă și cârlionțată fără de care eram de mult timp în depresie. De multe ori merge, dar mai sunt momente când toate fricile mele parcă se transformă în monștri oribili care reușesc să mă țină trează până noaptea târziu.

În casă, zici că suntem la maraton. Trezire, mic dejun, joacă, muncă, joacă, gustare, joacă, muncă, prânz, liniște (cât doarme prințul) timp în care gătit, muncit, curățenie, pregătit materiale de bricolat. Pe de o parte, toate astea fac timpul să treacă mai repede, să nu ne mai gândim atât la ce se întâmplă afară sau la faptul că ratăm o întreagă primăvară.

Nu mi-e rușine deloc să recunosc că sunt speriată și tristă. Că nu știu deloc cum va evolua situația, că vom sta în casă înclusiv de Paște, că nu știm ce vom mai găsi din localurile noastre preferate când se va termina situația asta, că nu știm mai nimic de fapt.

Mare noroc cu Ionas. Atâta fericire că stă toată ziua cu amândoi nu cred că am văzut în viața mea. “Mami și daddy”, numai așa ne strigă prin casă. Și are un râs atât de colorat, râs stârnit de cele mai simple sunete sau gesturi pe care le facem, încât nu ai cum să rămâi nici speriat, nici trist. Ce-i drept, e fascinant cum îl pot urmări de la o zi la alta. Să văd ce știe și poate azi și nu putea să facă ieri. De când stăm acasă, a învățat să dea șut la minge. Până acum nu reușea, arunca mingea cu mâna. Acum dă șut și tot el striga campiooon. A învățat cântece noi, a învățat să spună te iubesc, spune te iooog când vrea ceva și nici nu se trezește bine că îl auzi mi-e foameee, zici că ar fi rudă cu mine sau ceva 🙂

 

E o perioadă tulburătoare. Încercăm și noi să facem ce putem, cum putem mai bine. Am avut o pauză de la scris, pentru că nu voiam să vă încarc cu toate gândurile mele negre. Dar apoi, mi-am amintit că scrisul e o terapie pentru mine. Așa că gata cu supărarea!

 

Sănătate vă doresc!

4 thoughts on “Un martie cât o zi de post

  1. noi azi am fost la pediatru pentru al doilea vaccin – pe drum inapoi am vazut un copac inflorit si aproape ca am izbucnit in plans. cum asteptam primavara sa iesim afara, mai ales ca deja face 3 luni bebe, devine si el mai constient de ce e in jurul lui.
    ai mei nu il cunosc, l-au vazut doar pe skype si probabil nici nu il vor putea cunoaste pana cel putin spre sfarsitul anului. Aveau bilete luate pentru martie, nu a fost sa fie …
    sotul meu va intra in curand in somaj, joburile sunt inghetate, slabe sanse sa apara ceva in urmatoarele luni.
    dar macar suntem toti trei acasa, avem ce gati (ma rup stirile cu oamenii ramasi fara bani de mancare), ma gandesc mereu ca oamenii care sunt in prima linie (medici, farmacisti, politisti, lucratorii de la supermarket si curierat) poate isi doresc si ei sa stea acasa cu familia lor (vezi medici care isi vad copiii doar prin skype de saptamani deja), dar nu au cum. Si nici masti si dezinfectant nu au toti – e criza mondiala.
    Iar pana imi trece panica imi spun ca nu am motive sa ma plang. Chiar suntem bine si trebuie sa ii ajutam si pe ceilalti cum putem – noi putem cu donatii. Altii cos masti din bumbac (better than nothing), altii fac cumparaturi pentru cei care au nevoie.

    • Andreea, cum ai tu o vorbă înțeleaptă mereu 💛 va doresc in continuare multă sănătate, sunt sigură că va trece perioada aceasta, că vom fi bine după, că ne vom revedea cu toți cei dragi și poate vom aprecia și mai mult prezența lor. Și felicitări că în ciuda greutăților proprii, găsiți puterea și resursele să faceți și lucruri frumoase pentru alții! Te pup și te îmbrățișez! 🤗😘

  2. Capul sus ca nu e asa negru cum pare. Știu ca e greu, dar se putea și mai rău de atât. Acum puteam sta în casa și să ne așteptăm soții, frații, tatii să vină din război. Îți dai seama ce situație? Ne avem unii pe alții, vom trece cu bine peste toate 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s