Planul meu de a citi câte o carte pe lună în 2020 s-a cam dus pe apa sâmbetei prin 9 martie așa când am rămas acasă. Avea si rata cu metroul farmecul ei. Timp de 11 stații, aveam șansa să intru în ce lume aveam eu chef. Acasă, sunt în lumea telework-ului, planificatului de mese, pregătirii de materiale de lipit, pictat, inventat fel și fel de jocuri, multă multă joacă, alergătură dintr-o cameră în alta, curățenie și câte altele. Și nici măcar nu sunt Sclava Izaura, am și mult ajutor din partea soțului.
Dar iată că mi-a picat în mână această carte. De fapt, nimic în voia sorții. O prietenă mi-a spus că i-a plăcut, apoi elefant.ro au avut o promoție, apoi a ajuns cartea la mine acasă, picându-mi până la urmă și în mână.
Ce încântare! E o lectură ușoară, ce-i drept, nu îți dă bătăi de cap să te întrebi dar ce voia de fapt să spună, ce înseamnă asta, oare ce se va întâmpla în continuare?! Nu nu nu, e o lectură pe care vrei să o savurezi pe îndelete, pagină cu pagină și pe care o citești fix din plăcerea cititului.
Anii ’40 ai Manhattanului, cu fete frumoase, distracție, povești de amor și dureri ale inimii, spectacole, dar apoi război, sărăcie, mizerie, durere, urmate de pace, transformare, eliberare, maturitate. O călătorie în timp și în viața unei tinere pe care am parcurs-o cu mare entuziasm.
Probabil pentru că îmi aduce aminte și de mine. Puțin din Vivian am fost și eu. Cucerind orașul, căutând distracție, petrecând nopți întregi într-o bucătărie din Doctor Felix dezbătând cele mai importante și mai nesemnificative teme între fete, mergând pe străzile Bucureștiului doar pentru plăcerea de a mă plimba kilometri în șir, ieșind în oraș chiar și pe cel mai năpraznic viscol doar pentru că îmi plăcea de un tip scoțian pe care doar ce îl cunoscusem 🙂
Poate la prima vedere pare că e o tinerețe cam irosită între atâtea distracții. Dar eu cred că există o vârstă pentru toate. Și nu mă uit înapoi cu dor, mă uit cu drag și multă recunoștință că am strâns în jurul meu așa oameni frumoși. Chiar ieri îmi arăta Facebook-ul cât de multe am făcut de-a lungul anilor în aceeași zi. Fie că am fost cu fetele în Amsterdam, că beam o cafea la Călărași cu prietenele mele din copilărie, că petreceam la nunta unor prieteni sau mă refăceam după o excursie la Paris, cert e că se întâmplau multe pe 6 mai. Și încă se întâmplă, dar nu știe FB chiar tot 🙂
Am zis că vorbesc despre carte și m-am trezit vorbind despre mine. Așadar, Orașul fetelor, de Elizabeth Gilbert, doamna de a scris Eat, Pray, Love pe care eu nu am citit-o, dar la care film cu același nume m-am uitat de câteva ori – luați de citiți, merită! (fuse cea mai scurtă recenzie scrisă vreodată)
Alexandra Clark (Chițu) 