Iaca se fac trei ani curând de când activitatea multor corporatiști s-a mutat în online. Dacă poate să dureze între 18 și 254 de zile să creezi un obicei nou, de acum cine lucrează de acasă, s-a obișnuit așa și cu greu mai vede viabilă reîntoarcerea la birou. Eu sunt prima care confirmă chestia asta. Merg cu drag la birou din când în când, dar nu mă văd mergând zilnic din nou.
Adică ar trebui să schimb iar o grămadă de mici chestii la activitățile zilnice, ceea ce m-ar da peste cap vreo două luni. Dar orice învăț are și dezvăț, asta e sigur. Iar învățăturile luate dintr-un webinar livrat în cadrul serviciului de către Zoltan Veres chiar îmi vor fi de folos de acum înainte.
Ca orice corporatistă căreia i s-a prezentat un webinar cu titlul de mai sus, am dat play, recunosc, sceptică. Da, acum o să îmi vorbească două ore despre cât de nasol e lucratul de acasă, și să facem bine să mergem la birou. Dar bine că am dat totuși play, cu tot scepticismul meu, căci unele idei de acolo sunt chiar utile. Am și eu concluziile mele, dar să le iau pas cu pas.
Aș vrea să las și aici pentru cine are interes, ariile principale afectate de zona de work from home pe termen lung.
În primul rând ar fi schimbările de cadru. Mergând la birou, schimbam cadrul mult mai des. Creierul nostru este obișnuit cu diversitate. Cadru metrou, cadru birou, cadru piață și altele, și tot așa, e sănătos pentru creier să vadă mai multe cadre. Fără diversitate, creierul nu mai știe să gestioneze toate emoțiile sau tot stresul serviciului și e posibil să ajungi chiar la depresie și să nu știi de ce, că aparent ești tânăr, ai o familie frumoasă, ai un job bun și totuși ești în depresie. Well, de aia, pentru că nu oferim suficientă diversitate de cadru.
De aici, evident, sedentarismul urmează pe listă. Prea puțini au înlocuit timpul petrecut pe drumuri cu mersul la sală, cu alergatul sau cu biciclitul. Am și colegi care și-au pus grădină în curte, iar la grădină știu sigur de la ai mei că e de muncă, nu glumă. Ideea e că mulți dintre noi, din păcate, nu mai fac mișcare aproape deloc. Din nou, fără dopamina eliberată prin mișcare, rezultă depresie și fără stimularea mușchilor – alte probleme de sănătate.
Apoi, mărturisesc că aici este punctul cel mai sensibil și pentru mine – relaționarea. Sunt o persoană extrovertă și faptul că de multe ori vorbesc cu camere închise pe zoom mă ucide lent 🙂 Când merg la birou din când în când, sunt ahtiată de conversație, doar că mulți s-au obișnuit să vorbească doar cu apropriații și chiar simt reticență la dialog. Refuz să cred că nu sunt o parteneră bună de comunicare 🙂 Mai mult, așa extrovertă cum sunt, îmi place atunci când vorbesc cu cineva să gesticulez, să adulmec reacțiile din non verbalul celeilalte persoane. Șiii, am zis că mă afecteaza tare acest capitol, prea ne învățăm fiecare în bula lui și Doamne ferește să vină careva cu o idee contradictorie, că s-a terminat. Nu mai știm să avem o discuție constructivă, să facem un brainstorming, creativitatea parcă e ucisă de-a dreptul.
Ușor ușor, din cauzele acestea, apare superficialitatea. În cum te prezinți în ședințe, în cum lucrezi, în cum tratezi relațiile cu colegii și managerii. Ți se pare că dacă faci bucata ta, e mai mult decât suficient. Parcă ne dorim să ne scadă IQ-ul în loc de invers. Și mie nu îmi place treaba asta.
Cred că de sfaturi suntem plini. Mai multă mișcare, mai multe ieșiri din casă, mai multă interacțiune, mai multă grijă de sine, de aspectul fizic și de cel emoțional, mai multă implicare. Ideea e să faci ceva.
Acum, cum văd eu lucrurile. Nu cred că ne mai putem raporta vreodată la cum era viața înainte de martie 2020. Pandemia prin care am trecut este un moment istoric, de necomparat nici măcar cu alte pandemii din trecut. Pentru că acum, față de gripa spaniolă, am avut parte de multă media, multe rețele sociale și am avut privilegiul de a putea lucra de acasă și de a sta protejați o bună bucată de vreme. Nimeni din istoria familiei mele nu știe ce înseamnă să lucrezi de acasă cu un copil de 2 ani și câteva luni pe lângă tine, zi de zi, timp de 3 luni și apoi ori de câte ori mai prindea un virus. Au trecut 3 ani aproape, e clar că ne-am schimbat în acest timp, și noi oamenii, și afacerile și tot.
Ce putem să facem este să găsim noul echilibru. Căci nici înainte nu era perfect, asta e clar. Și înainte de pandemie ne doream un work-life balance. Așa că îmi doresc să ne găsim tot mai mulți noul normal. Să lucrăm de acasă, să ieșim la plimbare în aer liber în fiecare zi, să ne întâlnim cu prietenii, să vorbim cu colegii, să citim în loc să stăm pe telefon, să fim conectați și atenți la cei dragi, să avem grijă de sănătatea noastră, fizica, psihică și emoțională. Oare e chiar așa imposibil sau pas cu pas putem să ne așezăm frumos în viețile noastre?
Alexandra Clark (Chițu) 