Alexandra Clark (Chițu)

Luna ianuarie mi s-a părut foarte lungă, interminabil de lungă. Mă uitam în calendar și nu o mai vedeam să se termine.

Știu și de ce mi s-a părut lungă. Financiar, e o lună care e cu multe cheltuieli, ceea ce nu îți dorești neapărat după luna Crăciunului. Dar ce nu fac eu pentru cei doi sărbătoriți din viața mea, foarte importanți de altfel, și anume domnul soț și domnișorul copil. Emoțional, a fost o lună de noi începuturi. Pe 1 ianuarie, am adus în casa noastră un cățeluș. Având doar 2 luni, prima lună a fost de acomodare, cu oboseală multă, cu gestionat gelozii și multă curățenie zilnică. Număram zilele până la vaccin, ca să putem începe să ieșim la plimbări. În plus, a fost și foarte frig în ianuarie. O veritabilă lună de iarnă, ar zice unii. Măcar trupește am fost bine, am reușit să evităm crocobaurii care au tot umblat printre cunoscuți.

Deci da, nu îmi venea să cred câte zile pot fi într-o lună. Ei, dar a venit și mult așteptatul februarie, iar azi am realizat că e deja 13. Aproape jumătate din lună s-a scurs pe nesimțite. Dar când? Dar cum? Rău e că trece greu timpul, rău că trece ușor, cine să mă mai înțeleagă? 🙂

Și deși este o zi care pare să poarte mult ghinion cu ea, nu prea mă sperie, 13 e oricum un număr bun pentru mine. Am decis să merg la sală de dimineață, să înfrunt toate relele ce mi se puteau întâmpla. Într-adevăr, se putea să nu avem oră de abdomene, pe care cu greu o duc până la capăt, dar am rezistat cu stoicism. Apoi, cumpărături, mici planuri de Valentine’s Day, acasă, muncă, ceva mâncare, the usual. Ba am început și o carte nouă, că ajung devreme la sală dimineața și prefer să stau câteva minute în vestiar, să citesc.

Așadar, ce intenționam să spun de fapt? Că e foarte important, vital chiar, să faci ce îți place, astfel încât timpul să capete dimensiunea pe care o dorești de la el. Căci da, de la Einstein încoace, tot relativ a rămas 🙂