Pregătiri

Dimineața de luni, 10 aprilie, a început absolut normal. Ne-am trezit, am savurat un bol de lapte de soia cu cereale, am baut un espresso scurt, dar eficient, ne-am pus încălțările de mers pe jos si am pornit la drum. Nu a fost drumul spre birou, caci azi era ziua cea mare in care ne depuneam dosarul pentru cununia civila.

Ca să te căsătorești în România cu un cetățean străin (să nu cumva să spuneți expat la vreo institutie de stat, angajații de acolo nu cunosc acest neologism și se vor uita urât la voi), iți trebuie un morman de acte. Fiecare act costă, evident, că străinii au bani doar, se știe.În afara de faptul că pe internet nu exista lista completă cu ce acte ii trebuie la căsătorie unui cetățean străin, nici la telefon nu ți se comunică, trebuie să mergi personal la starea civilă ca să afli. Acolo, ți se dă o listă printată!!! (De aici la upload pe site ar mai fi un pas, dar cine să il facă), dar și lista poate conține termeni vagi, așa că mai bine o iei la puricat acolo, de față cu angajații statului.

Plecați de la doctor, căci și certificatul ăla medical e valabil doar 24 de ore, am alergat rapid către starea civilă, ca să aflăm că tot nu este suficient de clară declarația notarială  a lui Neil. Mai mult, și traducerea legalizată a certificatului lui avea o greșeală. Aici mă învinovățesc că nu am verificat mai bine tot scrisul, m-am uitat la numere mai mult și uite așa, am făcut cale întoarsă la notar, să corectăm actele.

10240 de pași mai târziu, am reușit să obținem ziua și ora cununiei civile. Vis!

Am mers ca nebuna azi, de la Aviatorilor la Unirea, de la Unirea la Aurel Vlaicu, de la Aurel Vlaicu, la Unirea înapoi, de la Unirea la Universitate, de la Universitate la Unirea, de la Unirea la Dristor și de la Dristor acasă. Am mai luat eu și metroul, dar în total, am mers 17 km, conform aplicației de numărat pași. Încă puțin și făceam semimaratonul. Am mers prin soare și am făcut pauze cât să mă răsfăț cu o cafea bună sau cu o bluziță găsită la super preț într-un butic ascuns chiar în inima Bucureștiului.

Mi-am dat seama că, în ciuda tututor training-urilor prin care am trecut, încă am momente când mă blochez total în fața stresului și a oboselii. A trebuit să completez un formular și mi-am scris greșit propriul nume. Îmi tremura mâna zici că eram dusă. Și tot încercam să îmi spun: Alexandra, calmează-te, adu-ți aminte tot ce ai învățat, numește emoția oricare ar fi ea, înțelege-o și treci peste. Ușor în teorie, greu tare în practică. Dar am mai reușit pe ici pe colo. Am respirat adânc și am zis că trebuie să mă bucur de aceste momente și nu să le văd ca pe cea mai mare tortură. Sunt aici cu omul potrivit, în momentul cel mai potrivit al vieții mele, fie el și trecut de 30 de ani și știu că este ce trebuie să fie. Mai ales că atâția prieteni ne-au fost alături, ne-au sunat, ne-au verificat că suntem bine și că iese totul așa cum am plănuit. Cum să nu mă lupt eu atunci și să parcurg și tot Bucureștiul dacă era nevoie, ca să devin Doamna Scoțiană?

Așa că, fete și băieți care încă sunteți în căutarea sufletului pereche. Dacă se nimerește să fie perechea voastră de altă nație, veniți la fata să vă sfătuiască, ce trebuie scris acolo, în declarația notarială, ca să nu ratați vreun punct și să nu vă mai căsătorească statul roman.

Abia aștept să vă scriu în calitate de doamna Clark. Până atunci, spor și voi bună vă doresc. Și vise liniștite și zile însorite!