Sunt un pic…însărcinată

Sunt 11 săptămâni de când am aflat că sunt insărcinată. Se fac două săptămâni de când am aflat că este băiețel (și nu cred că se mai răzgândește) și tot de aproape două săptămăni, le-am zis la revedere pantaloilor mei normali, căci au refuzat să se mai închidă pe burtică. Miercuri, se împlinește o săptămână de când cineva mi-a oferit pentru prima dată un loc la metrou.

În cele 5 săptămâni de dinainte să aflu, am făcut tot felul de lucruri interzise sau neindicate: am petrecut din plin la petrecerea mea de burlăciță, cu mult prosecco, aperol spritz si lichior de nuci, mi-am făcut mani și pedi cu semipermanentă și m-am expus la lămpile cu UV, m-am vopsit la coafor pe păr, am umblat checheră prin oraș la pregătiri de nuntă și am dansat de nebună toată noaptea dinspre 3 pe 4 iunie. Dar, pe principiul ce nu știi nu-ți face rău, pare-se că totul se prezintă frumos și în grafic.

Totul s-a petrecut așa de repede, că nici nu am apucat sa scriu articolul despre furnziorii care, după nuntă, ne-au urat casă de piatră și că speră să colaborăm și la botez, nici despre unii cunoscuți, poate și rude care, după nuntă, ne-au întrebat când facem și un bebe, nici despre alte persoane care mă întrebau de ce nu mai merg la sală sau nu mai țin cursuri, acum că m-am măritat. Nici nu am apucat să scriu despre presiunea gratuită care se aruncă asupra unui cuplu de tineri însurăței care vor doar să se bucure de luna de miere și să se relaxeze după luni bune de planificat bugete și realizat liste de to do. N-am apucat să fac asta pentru că, timp de vreo 6 săptămâni, am adormit pe la maximum ora 10:30 seara, iar în rest, nu prea am avut energie să fac multe lucruri. Dar am citit multă literatura, care mi-a deschis așa un apetit să scriu și eu din nou.

Pe de o parte, chiar mă bucur că s-a întâmplat totul așa de repede. Deși au fost câteva săptămâni în care mi-a luat ceva să mă obișnuiesc cu schimbările corpului meu și ne-a luat ceva să ne împăcăm cu ideea că deja vom fi părinți, acum că ne-am adaptat la noua stare, parcă mă simt ușurată (ceea ce este ironic, pentru că, de fapt, sunt mai grea). E ciudat pentru mine să am așa excese de afecțiune și iubire și să mă trezesc zâmbind deodată fără motiv, doar așa, pentru că simt fericire.

Sunt foarte recunoscătoare că nu mi-a fost rău deloc, am mâncat absolut normal, fără să-mi dăuneze nici un aliment. Mi-a fost greu să reduc cantitatea de cafea pe care o consumam, dar m-a ajutat sezonul ăsta de vară, cu multe fructe și legume proaspete, de unde mi-am mai luat energie.

Și în rest, aștept să văd cât de mare poate crește o burtă și sper să simt cât mai curând și mișcările vestite de dinăuntru. Deja am început să mă gândesc cum se va transforma căsuța noastră și citesc mult despre perioada aceasta frumoasă. Vă mai țin la curent, până atunci, eu și copilașul de mărimea unui avocado ne pregătim de somnic.

Sursa foto: Drew Hays on Unsplash