Săptămânile astea două care au trecut nici nu știu când, au fost pentru mine cu adevărat o testare a limitelor de rezistență. Miculeț a decis că vrea să treacă printr-o regresie a somnului ceva, Doamne ferește să rateze vreun moment de joacă sau de țopăială în patru labe (că nu merge, țopăie ca o broscuță). Astfel că nu mai știu ce înseamnă să dorm mai mult de 5 ore adunate pe noapte, ceea ce nu știu pentru alții cum o fi, dar pentru mine e cam puțin.
Dacă în primă fază m-am văitat, am dramatizat și am zis că și-l înțarc, numai să mai dorm și eu ca omul noaptea, în faza doi am decis să nu las asta să mă țină în loc de la alte activități de zi, care să îmi aducă bucurie și alinare în nopțile albe. Astfel se face că m-am întâlnit cu o prietenă la cafea. Impropriu spus la cafea. Ea cu ochii pe băiețelul ei de un an și două luni care alerga din masă în masă, eu cu Miculeț călare pe mine, că deh, el nu merge la cele 8 luni ale sale. Dar am apucat să povestim una alta și am ajuns să discutăm despre un club de lectură la care ea mai fusese.
Și cum, zic eu, vă întâlniți și chiar discutați despre o carte?
Da, chiar așa.
Și lumea e ok?
Sunt super ok fetele, o să îți placă, îți zic. Dar vezi că avem de citit o carte ca temă și mai e cam o săptămână jumate până la întâlnire.
Binnneee, hai ca încerc, mi-ar plăcea să mai fac ceva diferit.
Și uite așa am citit eu o carte în timp record. Ce-i drept, m-a ajutat și romanul. Înainte să adorm, de S. J. Watson. Chiar palpitant, m-a determinat să îl deschid ori de câte ori aveam ocazia. Când Ionas se juca singur, când fierbeau legumele pentru piure, când alăptam (daaa, nu l-am înțărcat totuși :)), oricând prindeam un moment prielnic.
Iar la clubul de lectură chiar a fost super. Mămicile au venit cu piticii care și-au găsit repede ceva de lucru în spațiul de joacă de la biblioteca Emil Gârleanu, iar noi am discutat mai bine de o oră pe marginea cărții. Cu respect pentru orice punct de vedere, cu răbdare, fără să întrerupem și cu multe idei interesante. Romanul m-a prins așa tare, încât nu mi-am dat șansa să îmi pun anumite întrebări. Cum ar fi să trăiești fără amintiri? Trist, plictisitor, frustrant sau mai bine, mai liniștitor? Vorba aia, ce nu știi nu-ți face rău. Nu știi ce greșeli ai făcut în trecut, nici capul nu te doare. Sau nu poți clădi nimic dacă nu ții minte experiențele ce ți-au definit personalitatea și omul care ești azi?
Să nu mai spun și că autorul e un bărbat, iar personajul principal este o femeie, cartea fiind povestită la persoana întâi. E mereu interesant să vezi cam ce crede un bărbat că se petrece în mintea unei femei :).
Așa mult mi-a plăcut a această întâlnire, încât am decis să merg și în septembrie. Și îi mulțumesc Corinei pentru idee și Nataliei care coordonează acest eveniment.Cineva aici în Popești Leordeni citește mai mult zilele astea mulțumită lor.
Photo: Debby Hudson – Unsplash
Alexandra Clark (Chițu) 