Camera e inundată în întuneric. Îl simt cum incepe să mișune. Mai întâi aruncă pilota de pe el, apoi se pune de-a curmezișul in pat și începe să lovească spătarul patului cu piciorul. Din ce in ce mai tare. Tac mâlc și doar pun o mână pe el, doar doar s-o liniști. Îmi ia mâna în mâna lui și, in întunericul camerei, îmi mușcă cu toți cei 6 dinți ai lui arătătorul, de îmi vine să sar din pat. Mă ridic în capul oaselor și arunc un “Bună dimineața și ție, Ionas!” și deja ii văd ochii zglobii și zâmbetul fericit in întunericul camerei.
Mă uit la ceas. 6 dimineața. Pfff!!! Ce as mai dormi puțin. Îl las pe covor și îl rog sa ne uitam pe cărți, eu încă întinsă în pat. Aruncă un ochi peste cărți și sare apoi la jucării. Le alege, evident, pe cele mai zgomotoase. “Ionas, lumea mai doarme la ora asta, hai să ne jucăm aici pe covor, unde e mai liniște”.
-Sigur, mami, așa facem! said Ionas never :)))
Ia jucăria cea mai zgomotoasă și vine de îmi dă una cu ea. “Ai de gând să cobori din pat azi?!” Biiineee, hai sa ne jucăm.
Acum, eu mă documentez, înțeleg nevoia puiului de conectare. Vrea ca mama lui să fie 100% in joacă, nu doar așa, să dea comenzi din vârful patului. Dar oare nu am putea sa dăm aceasta nevoie la foc mai mic așa, dimineața pe la ora 6?!
Glumesc și eu, fac haz de necaz, dar imaginati-va acum doi adulți somnoroși, dependenți de cafea, întinși pe covor și deja făcând ca leul, maimuța, broasca și altele. Până la ora 10 ni se pare că a trecut deja o zi.
Reușim să ne adunăm, să gătim de prânz, să facem putina ordine, câteva cumpărături rapide, nu prea mult stat afara, că e vânt și frig și urat, și în rest, ture peste ture prin casa. Sufragerie-dormitor, tur retur, again and again.
Nu doarme mai deloc peste zi, seara cade lat la 6, dar tot doarme agitat și se trezește des peste noapte.
De tot, se trezește la 6:18 duminică dimineata. Și o luam de la capăt. Macar a fost ceva mai frumos și am putut sa facem cativa pași și pe afara. Colac peste pupăza, mai dă și un dinte sa iasa, că dacă nu ronțăie orice jucarie, își rontaie aratatorul, ne ronțăie creierul…și asta fix când citesc despre cum sa îți păstrezi cumpătul când copilul are un comportament negativ, in cazul nostru tras de par și muscat de față.
Îmi aduc aminte cu nostalgie de vinerile in care abia așteptam să se facă ora 6, cu planuri deja bine stabilite despre unde vom ieși, precum și de duminicile cu zacut in pat și uitat la televizor. In meseria de părinte se pare că weekendul e doar o prelungire a săptămânii de muncă de obicei, unde lenevitul in pat este o noțiune total abstracta. Mi-am promis că dacă va vrea să doarmă până tarziu când va merge la scoala, îi voi aminti in detaliu despre aceste dimineți magice cu trezit la 6 dimineata. Pentru ca, nu-i asa, scorpionii iartă dar nu uita 🤣
Închei acest articol și acest weekend in speranța că măcar un lazy Monday să am și eu cat de cat, adică macar sa fie un somn mai legat la prânz, ca să pot să dau și eu niste mail-uri, telefoane, să stabilesc ce se poate stabili cu studenții mei la limba suedeză.
Săptămână ușoară va doresc!
Alexandra Clark (Chițu) 