Home

…and counting. Dar să încep cu începutul.

 

Pe Cristina Oțel o știu și mi-e tare dragă de când ne-am cunoscut noi, la corporație. Inițial, știam doar că e trainer și coordona echipa de traineri interni în care îmi doream și eu foarte mult sa intru. După ce am dat “proba orală”, am căutat-o pe Facebook să ne împrietenim și când colo, văd că avea și un blog tare simpatic. La vremea aceea, parenting-ul nu era o zona de interes pentru mine. Cu toate acestea, îi citeam articolele toate, deoarece îmi plăcea foarte mult stilul ei. Chiar mă întrebase o prietena la un moment dat, văzuse că i-am dat Like și Follow Cristinei, și era curioasa daca am de gând să fac un bebe, de vreme ce începusem sa citesc articole pe temă. Când am zis că sunt colegă cu Cristina și îmi place felul ei de a scrie, a dat așa din cap, dar nu știu dacă m-a crezut.

 

Vremea a trecut și Cristina a plecat din corporație, mai întâi în concediu de maternitate, apoi pentru a se lansa in antreprenoriat. Ne-am văzut foarte rar, dar citindu-i articolele, mi se părea că încă suntem pe aceeași lungime de undă.

 

De ceva timp, a creat și un grup, Părinte Conștient, un spatiu virtual, unde părinților li se dă libertatea să fie, cu bune, cu rele, cu tot ce are la pachet un om mare. Și într-o bună zi, dă inițiativa unui exercițiu: 100 de zile de recunoștință. 100 de zile consecutive in care sa notăm ceva pentru care suntem recunoscători.
Am inceput mai mult decât sceptica acest exercițiu. Eu sunt o fire pragmatică, mult orientată către acțiune, iar ideea de a-mi lua timp in care sa reflectez, să mulțumesc și să mă bucur pentru ce mi se întâmplă, mi se părea puțin pierdere de timp. Mai mult, chestia asta cu recunoștința mi se părea așa, ceva pentru oamenii care aleg sa se mulțumească cu puțin, un fel de Moara cu Noroc a lui Slavici, să te mulțumești cu ce ai, că așa îi șade bine omului. Dar, ca multe alte lucruri pe care le-am făcut la viața mea, am zis să încep și să văd unde mă poartă. Până la urmă, nu era nici un contract semnat și mă puteam opri oricând.
Primele zile au fost despre a fi recunoscătoare pentru sănătate. Că am părinții sănătoși și vioi și dornici să se joace cu nepotul lor. Recunoscătoare Mamei Natură că nu m-a lăsat la greu, iar corpul meu a produs lapte și când aveam temperatura 39. Recunoscătoare pentru un soț implicat, iubitor și pentru prieteni care ne sunt mereu aproape când avem nevoie de ei. Nu-ți imagina că m-am transformat în vreo hippie zen care vede doar binele în lume și care locuiește pe un norișor roz pufos. Au fost zile chiar nasoale. Nopți nedormite care mă epuizau pur și simplu. Clienți la suedeză care s-au retras în ultima clipă, bugete date peste cap. Practic, viața. Ce s-a schimbat este că, la sfârșitul fiecărei zile, îmi luam câteva minute să găsesc ceva pozitiv în ziua respectivă. Uneori, anticipam momentul în care Cristina avea să dea start recunoștinței pe o zi și abia așteptam să scriu de ce sunt recunoscătoare. Au fost câteva zile, foarte puține, în care chiar mi se părea că nu am pentru ce să fiu recunoscătoare. Eram obosită, grumpy și parcă numai să găsesc lucruri bune nu îmi venea. Și apoi mă gândeam cât luăm de for granted  unele lucruri. Cum ar fi sănătatea, pacea, siguranța, dar și persoane care sunt acolo mereu pentru tine și care îți dau voie să fii și te iubesc fix așa cum ești (obosită, grumpy și răutăcioasă). Și atunci mulțumeam măcar pentru acele lucruri.
La sfârșitul exercițiului, Cristina ne-a rugat să exprimăm în câteva cuvinte cum ne-a schimbat acest exercițiu. În primul rând, mă simt mai încrezătoare. Este cel mai lung exercițiu pe care l-am făcur vreodată. Fără dulciuri cred că am rezistat maximum 10 zile consecutive, sport am făcut 3 zile la rând cel mai mult, și chiar nu îmi aduc aminte să fi făcut ceva cu atâta consecvență ca acest exercițiu. De aceea, acum am încrederea că pot începe un altul care să se transforme într-un obicei sănătos pentru mine. În al doilea rând, mă simt mai conștientă. Mai prezentă. Altfel trăiesc o zi cu soare, în care ne putem plimba pe afară, nestingheriți. Altfel savurez un desert delicios. Și cred că am devenit și puțin mai tolerantă. Incredibil cum un exercițiu atât de simplu poate veni cu o grămadă de transformări pozitive!
O să las mai jos, 10 exemple de recunoștință, alese total aleatoriu, invitându-te astfel și pe tine să faci acest exercițiu, fie și pentru 10 zile doar. Sigur te va schimba 🙂
Ziua 9: Sunt recunoscătoare că am avut timp să citesc și că mi-am dat voie să fiu leneșă cu treburile casnice.
Ziua 13: Sunt recunoscătoare că am terminat Povestea mea și că am o vecină super drăguță care mi-a adus mere de țară și supă de găluște pentru Ionas.
Ziua 23: Recunoscătoare că mai erau reduceri în Glasgow și pentru vremea care a ținut cu noi fix până ne-am întors acasă.
Ziua 34: Super recunoscătoare că am un tată minunat, care încă o dată ne-a ajutat cu mobila în casă, recunoscătoare că am vecine mămici cu pitici cu care Ionas se poate juca înăuntru când vremea e rea și mai mult decât recunoscătoare pentru pizza de la prânzul târziu.
Ziua 45: Azi sunt recunoscătoare că am reușit să ajung la coafor și să ascund firele albe în sfârșit și că am fost inspirată să gătesc un super orez cu legume la cuptor.
Ziua 50: Am avut o plimbare minunată în parc. O mămică mi-a mărturisit că îmi citește blogul și asta îmi umple mereu inima de bucurie. Am stabilit, în sfârșit, cum va decurge noul curs de limba suedeză. Fac un exercițiu minunat cu oamenii din acest grup și asta mă ajută să merg cu gânduri pozitive la culcare.
Ziua 63: Recunoscătoare că am oameni frumoși în jurul meu, deschiși la comunicare.
Ziua 74: Recunoscătoare că am petrecut o zi în familie, ne-am plimbat, am vorbit cu bunicii scoțieni pe cameră și ne-am amuzat de limbajul special dintre Ionas și bunicul lui.
Ziua 86: Recunoscătoare că am ajuns cu bine la Brașov, că socrilor le place acest oraș, că suntem sănătoși, să ne putem bucura unii de alții.
Ziua 92: Recunoscătoare că a trecut cu bine o zi de stat în casă. Am evadat puțin cât s-a oprit ploaia. Bucuroasă că suntem bine.
joshua-reddekopp-360016-unsplash

3 thoughts on “103 zile de recunoștință…

  1. Cand am descoperit-o pe Cristina a fost ca o gura de aer proaspat. Imi place atat de mult cum scrie si cum traieste si m-am bucurat si mai mult cand a deschis grupul. Eu nu am reusit sa duc pana la bun sfarsit exercitiul de 100 de zile, insa mi-am propus sa il fac pe cont propriu si sa scriu intr-o mica agenda colorata in fiecare zi pentru ce sunt recunoscatoare. Mi-a placut tare mult articolul tau despre acest exercitiu, mi-am dat seama ca nu eram singura care a avut greutati in a-l face.

  2. Am început şi eu exerciţiul şi îmi pare rău că nu l-am terminat. Am pus totul pe seama oboselii din pricina unei activităţi care m-a extenuat o perioadă. Citindu-te, îmi dau seama că nu ar fi fost chiar aşa de greu cum părea. Adică, serios, chiar nu puteam aloca două minute pe zi pentru a scrie un rând măcar? 😀 Aşa că am reluat exerciţiul într-o agendă drăguţă pe care o am de câţiva ani, pe care oricum nu ştiam la ce s-o folosesc şi scriu zilnic câteva rânduri. Aş vrea să scriu, nu 100 de zile, ci 10000 dacă se poate 😀
    Ai mare dreptate! Sunt atâtea motive mici de bucurie, chiar şi în cele mai întunecoase zile! 🙂
    Spor în toate şi o săptămână frumoasă!

    • Ce drăguț! Spor la scris! Pe cat de sceptica eram la început, pe atât de tare m-a transformat și găsesc mereu înainte de culcare acum un moment în care sa fiu recunoscătoare 🤗☺️

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s