August. Miercuri

Am venit la bunicii călărășeni pentru ultima dată pe aceasta vară. Parcă e sfârșitul unui capitol, și simt asta încă de dinainte de a ajunge aici. Să fii femeie este clar că încă poate fi challenging in lumea corporatistă și nu numai. Sa mai fii și mama parcă și mai și se complică situația.

Momentul reîntoarcerii mele la birou este tot mai aproape. Pe de o parte, abia aștept să lucrez iar cu oameni, să am niste obiective profesionale, să îmi pun creierul in funcțiune pentru diverse strategii. Pe de altă parte, exista o incertitudine care îmi dă angoasa. Eu am lucrat constant de la 19 la 31 de ani. Nu mai știu cum e cu new beginnings, nici companiile nu le-am schimbat prea des in ultimii 8 ani de cariera. Îmi reamintesc totuși că sunt o fire care se adaptează ușor la situații noi și că voi relua din mers rapid tot ce înseamnă limbajul corporatist.

Mai e și partea cu mămicia. Deși știu în adâncul meu că am stat suficient acasă cu Ionas, că sunt sătulă să gătesc mâncare la maximum două zile și să asigur 3 mese pe zi plus gustari, mă văd cum de aproape două săptămâni sunt tot mai “lipită” de Ionas și nu îmi vine să fac mare lucru fără să fie implicat și el. Nici nu mai citesc, nici nu mi-am organizat cursuri noi de suedeză, nici nu m-am mai gândit la strategie pentru firma mea (deși aveam in plan acest lucru), vreau doar sa stau cat mai mult cu el, să îl adulmec daca se poate până la ultimul por atunci când doarme, sa ii sărut mâinile și picioarele până i le albesc și să port conversațiile mele cu el așa, pe limba noastră, până seara la culcare.

Am inceput chiar sa vizitam viitoarea grădiniță, am mers de vreo două ori, să se familiarizeze cu drumul, cu locul de joacă și, desigur, cu doamna educatoare. Pe drum, îmi dădeam seama cum simțeam mii de fluturi in stomac. Nu erau legați de emoția despărțirii, ci mai degrabă de grija pentru el. Îmi doream foarte mult sa îi placă locația macar la inceput, să nu se sperie de doamna educatoare pentru că era o persoana nouă și speram din suflet sa se simtă bine și poate sa uite de mine măcar câteva minute 😄 A fost un test bun pentru amândoi, cred că el este mai curajos decât mine oricum, dar nici eu nu sunt chiar fricoasa de fel. Mă aștept să fie o perioada de acomodare in care va și plânge, dar sunt destul de optimista. M-a liniștit mult sa văd și educatoarele in acțiune când au existat conflicte între cei mici și am realizat că va fi pe mâini bune.

Emoții. Sfârșit de capitol. Un alt început. Ca-n viață 😅 Până una alta, ne bucurăm de vacanța la bunici și ne pregătim de mers la mare 😄

Să știți că nu mă supăr, totuși, daca îmi scrieți in comentarii că există viață bună și după reluarea muncii, ba din contra 😁🤗