Home

Știu că a dat multa lume share deja la această postare a Uraniei, dar știu că o să prindă bine și câtorva persoane de pe aici.

Știu că nu voi avea parte de dialoguri de profunzime cu părinții, bunicii, unchii sau mătușile mele. Pentru că așa au fost crescuți, să nu vorbim prea mult despre sentimentele noastre. Și nu o zic neapărat ca pe un lucru rău, așa au fost vremurile. Dar știu și că nu înghit comentarii de genul “noi cum v-am crescut pe voi”. Sunt recunoascătoare pentru tot ce a însemnat copilăria mea, chiar și așa, presărata cu pedepse, dar și cu recompense din plin pentru orice reușită școlară. Și când mă uit în urma, prima dată îmi amintesc vacantele cu ai mei, pe tataia plimbandu-ma cu sania prin sat, pe mamaia facand gogoși, dansurile și cântatul cu mătușile mele cat părinții și bunicii erau la câmp sau la muncă și multe multe altele.

Doar că, in dorința mea de a fi un adult mai bun, m-am luptat ceva cu niste credințe limitative. Care s-au întipărit în copilărie și mai cu seamă in adolescentă. Așa că am săpat și am lucrat cu demonii mei, am avut și parte de prieteni mișto care mi-au insuflat că sunt super tare și că pot să fac ce vreau in viața asta. Încă mai lupt in unele zile și încă mai lucrez să mă descopăr….

Nu mi-am imaginat niciodată înainte de a deveni mamă cum as fi cu copilul meu. Nu mă vedeam eu nici mireasa, nici sotie, nici mama. Frate-miu mai glumea și el, zicea că mă vede mai întâi călătorind mult, distrandu-ma, nu cu copii de crescut. Am rămas însărcinată rapid, nu am apucat sa ne gândim prea mult cum vrem sa fim ca părinți, ce strategii sa abordăm etc. Ne-am gândit că o să vina totul natural când va sosi minunea.

Și a fost natural. Până nu a mai fost. Adică din momentul in care Ionas a început să își dezvăluie personalitatea, preferințele, mofturile, ni s-a părut că scoate mai degrabă ce e mai urat din noi: ton ridicat, impulsul de a da la fund sau peste mână, chiar și furia uneori. M-am gândit că e un moment bun să învăț și mai multe despre mine, despre cum funcționeaza creierul copilului și despre tipare de Parenting. Pentru că vreau cat de cat armonie și fericire in familie. Pentru că vreau să-l văd crescând fericit și curajos și nu temător și nesigur.

Revenind la postarea Uraniei Cremene, desi consider că aceste comentarii răutăcioase de la care a pornit reacția ei sunt mai mult decât ignorabile, sunt bucuroasa că a scris negru pe alb că sunt mulți adulți printre noi care trăiesc în continuare în frica și în rușine, dar care vor de acum înainte o viață mai bună pentru ei și pentru ai lor copii. Pentru acești oameni exista toate cartile, filmele, serialele, documentarele, workshopurile despre Parenting. Pentru “imperfecții de noi” 😊

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s