Epilog

22 decembrie 2017. Ziua când am lăsat în urmă viața de corporatistă, și odată cu asta cam tot ce știam eu să fac in calitate de om mare vaccinat, și am intrat în ce credeam că va fi un concediu prenatal. Micul prinț s-a grabit un pic sa vadă lumea cu ochii lui și, in loc să iasă de la dospit la începutul lui februarie, pe 2 ianuarie 2018, a venit cu surle și trâmbițe, mai ceva ca anul care doar ce se instala.

De atunci, timpul a căpătat noi și noi nuanțe, când dilatat, când alergat, când împietrit, încât nici eu nu mai știu când am ajuns aici, la o seară înainte să mă întorc la birou.

Închid ochii și văd frânturi din zilele petrecute în spital. Bucuria de a-l vedea, amestecata cu îngrijorarea stării lui, căci venise totuși la 34 de săptămâni. Acasă, neputința și neștiința de a-l alăpta, tresaritul din somn la orice răsuflare care ni se părea nouă dubioasă. Apoi, victoria alăptatului. Primele zâmbete, primele chicoteli, primele piureuri, prima febră, prima criză de nervi, primii pași, primele cuvinte și țuști!, e la grădiniță, învață despre toamnă și alte anotimpuri, iar noi ne minunăm de cârliontii și de ce ghidușii mai găsește de făcut prin casă.

Desi pare ușor și natural sa cresti un bebelus, ei bine, eu nu am simțit chiar asa. E multa frustrare, foarte multa oboseală adunată, iar daca nu ești genul gospodină, gătitul ăsta non stop te poate chiar deprima la un moment dat. Am avut noroc sau poate am atras eu cu my personal charm de oameni buni in jurul meu. Și lor le mulțumesc că m-au ajutat sa ajung cu bine aici și sa fiu chiar mandra de starea generală a lucrurilor.

In primul rand, îi mulțumesc soțului meu, Neil. Știu că trăim într-o era în care bărbații oricum ar trebui sa ajute, să fie prezenți, să fie implicați. Dar mai știu că nu toți sunt așa și mai stiu că nici ușor nu le este. Așa că îi mulțumesc din suflet pentru toate serile in care a alergat mai mult spre casă, a intrat mereu zâmbind, lăsând la ușă tot ce se întâmplase la munca și mereu pregătit să întruchipeze cele mai ciudate făpturi care sa îl amuze pe micul prinț. Te iubesc, honey! 💛

Multumesc prietenelor mele toate, care nu m-au uitat, deși eu poate nu dadeam semne cu zilele, ba chiar mai trageau de mine sa ies la o cafea, un vin, un concert, orice! You girls sunteti familia pe care mi-am ales-o și tare mandra sunt că am ales așa bine 🤗

Multumesc părinților noștri, și celor de la țară și celor din altă țară 😅, că ati fost acolo pentru noi și ne-ați ajutat cum ați putut și cum ați știut și pentru toate caserolele cu mâncare ce nu au fost niciodată mai apreciate ca in aceasta perioadă.

Mulțumesc mămicilor din complex, cu care am dat ture de cartier și cu care am băut cafeaua nu tocmai buna de la 5toGo, dar care părea un adevarat răsfăț in unele zile. Uite așa ma mai linișteam aflând că nu numai al meu copil e certat cu somnul și nu numai eu sunt mamă rea și ma enervez uneori. Și mămicile care sunt aproape 24/7 disponibile pe Whatsapp in caz de ceva 😊

Mulțumesc, Corina, că ne-am revăzut in clipe în care nu credeam că o să mai văd o față cunoscută în timpul zilei, pentru că m-ai introdus în clubul de lectură, unde am întâlnit și mai mulți oameni interesanți și pentru întâlnirile de babywearing la care poate nu aș fi ajuns daca nu îmi povesteai despre ele.

Mulțumesc La Primul Bebe, Urania Cremene, Cristina Oțel, ați fost o sursa de inspirație, alinare, învățare, amuzare, cam tot ce are o mama nevoie in perioada de “stat” acasă cu copilul.

Cred că aș mai avea mulțumiri. Poate si nemulțumiri 😂 Dar mai e puțin până mă ia somnul, așa că mă retrag sa petrec încă puțin timp cu domnul soț.

Va pup! De mâine, #jurnaldecorporatista in toată regula 😁