-Alo, mami, ai putea sa vii la București? Ionas tocmai a făcut un mare și moale numărul doi, nu e de dus la grădi.
Zise eu in prima mea zi de serviciu. Cu o seara înainte, făcusem pace cu mine și îmi luasem frumos și elegant la revedere de la această perioadă de stat cu Ionas acasă, iar luni la prima oră, bum!, șoc și panica. La propriu, căci după ce am închis telefonul cu mother, a început un veritabil atac de panică, deși răspunsul ei fusese că o să ajungă negreșit sa stea cu Ionas.
M-am adunat și eu cum am putut și am pornit spre birou. Și deși a mai urmat încă o zi in care l-am ținut sub observație, din fericire nu a fost nimic grav și s-a refăcut Ionas destul de repede.
La birou, m-am simțit în largul meu imediat. Am și noroc de niste colegi super de treabă, unii cu care mă știam bine de dinainte sa plec, alții cu care m-am familiarizat destul de usor.
In echipa de vreo 7 persoane din care fac parte, sunt singura persoană cu copil acasă. Incerc sa nu mă simt bătrână 😅Am fost și eu uimita de cat de ușor am navigat prin vechea aplicație, nu a trebuit să întreb nimic legat de ea, pur și simplu știam unde sunt toate. Mai am lucruri de învățat, business-ul s-a dezvoltat de când am plecat eu, dar simt că o sa decurgă lin acest proces.
Dar e un ritm încă obositor. Am ales o gradinita aproape de casa pentru Ionas, ca sa ii fie lui bine dimineața și seara, ceea ce înseamnă că noi suntem pe modul turbo dimineața și seara. Ne-am făcut programul in jurul lui, astfel încât unul să îl poată duce, celălalt să îl ia seara. Nu e lucru ușor, avand in vedere că lucrăm amândoi la capătul opus al orașului.
Dupa prima săptămână, mi se părea ca nu l-am văzut pe Ionas mai deloc, ca îl prindeam seara când era deja obosit, și dimineata câteva minute de joacă, apoi maraton de pregătiri. In weekend, nu am vrut sa ne vedem cu nimeni, am stat doar noi trei și ne-am jucat la grămadă, am dormit la gramada și da, am făcut totul la grămadă, împreună.
A doua săptămână deja a părut un pic mai organizată. Pana miercuri, când s-a terminat mâncarea și Ionas nu avea chef să ne lase să gătim ceva. Am improvizat, de foame nu am murit, dar mi s-a părut că puteam face mai bine la capitolul cină. Problema in a doua săptămână a fost că Ionas a dormit extrem de agitat. Se trezea noaptea des plângând, se consola destul de greu, și de duminică până miercuri seara inclusiv, nu știu dacă am dormit 10 ore adunate. Am băgat eu cafea din plin, dar parca nici ea nu mai intra de la un punct încolo. Din fericire, joi noaptea a dormit in sfârșit mai bine. Ca o fi fost puținul Nurofen pe care i l-am dat, că o fi avut efect uleiul esențial de lavandă cu care i-am făcut masaj in tălpi, că pur și simplu era și el obosit, nu știu ce a fost, dar joi am fost alt om ☺️
In tot acest timp, viață socială în afara biroului zero!
In fine, ne mai adaptăm, ne mai organizăm, cum s-au descurcat alții, ne-om descurca și noi. E o altă viață dupa CIC. Dar e tot viață, asta e cel mai important!
Alexandra Clark (Chițu) 