Unul dintre lucrurile de care mi-a fost dor în vremea în care am stat acasă cu Ionas a fost voluntariatul. Nu pentru că nu aș fi putut găsi oportunități în afară de cele sugerate de corporație, dar pur și simplu nu mă puteam aduna să fac ceva pentru alții. Nici măcar financiar nu a fost grozav anul trecut, ne-am străduit să ne descurcăm cu mai puțin, ca să reușim să mai economisim ceva, așa că nici donații nu prea am făcut. Singurul capitol la care am putut ajuta a fost donarea de haine, cumva se pare că mereu am găsit în șifonier câte ceva de care se putea folosi mai bine o persoană fără așa multe posinilități.
Toate ca toate, în decembrie anul acesta am reușit să mă mobilizez. Nu cu niște gesturi mărețe, am reluat facerea de fapte bune ușurel. Primul pas a fost de fapt în noiembrie, când am putut strânge bănuți alături de Asociația Totul Este Posibil și am reușit să strâng o sumă suficientă pentru a cumpăra o imprimantă mult dorită pentru câțiva elevi, rechizite și uniforme. Pentru mine a însemnat enorm că oamenii au contribuit la această inițiativă.
Am continuat cu a dona o sacoșă de haine de la toți trei ai casei. Am donat sânge și am mai donat apoi o sacoșă de haine. Am ajutat cu puțin din ce știu cu puțin din ce am în campania La Primul Bebe. Și am cumpărat prăjituri delicioase și am mai donat puțin la MagiCamp.
Sunt sume mici, dar dacă am învățat ceva din aceste campanii este că dar din dar se face rai. Și când unii oameni au atâta nevoie de o urmă de speramță, de puțină căldură, de niște norme minime de igienă, de o vorbă bună, cât ne costă cu adevărat să facem o urmă de bine?
Aseară, împachetam cadourile de Crăciun pentru familie și cei dragi și m-am simțit copleșită de câtă recunoștință am simțit. Și abia aștept să îi pot povesti și arăta și lui Ionas cât de mult înseamnă o mică faptă bună.
În fine, nu vă mai rețin, poate vreți să faceți un bine cuiva, oricui 🙂
Alexandra Clark (Chițu) 