Dacă lenea ar durea, multă lume ar urla. Dar cel mai tare eu! De câteva zile, mă simt copleșită de dorul de a lenevi cât mai mult. De a dormi pe unde apuc. De a nu scoate capul de sub pilotă.
Desigur, astea sunt mai mult dorințe. Programul nostru obișnuit tot la ora 6 dimineața începe. Diminețile sunt extrem de active. E prima noastra vacanță școlară oficială. Ionas e mai alintat ca oricând. Tare sunt curioasă cum va fi revenirea la grădi. Dar mai am de așteptat până atunci. Încă nu a fost răsfățat și de către bunicii scoțieni.
Apoi, pentru că suntem acasă, trebuie să facem mâncare, să spălăm un munte de vase zilnic, să dăm cu aspiratorul o dată la două zile, este incredibil cât praf iese de peste tot când Ionas face atident (a se citi accident) cu fiecare jucărie în parte. Apoi, avem o fărâmă de repaos cât doarme de prânz. Apoi, o luăm de la capăt cu joaca.
Eu tot visez la lenea absolută. Dar știu că ea nu mai există. A mai fost Ionas câteva zile plecat la bunici. Ne-am trezit și eu și soțul la 5:40 și nu am mai putut adormi la loc. Așa că m-am pus și eu pe treabă. Mai un șters de praf, mai niște rufe călcate…sincer parcă era mai distractiv un joc la ora aia. Mi-e clar că nu mai pot fi leneșă, cum nu mai pot petrece o noapte întreagă. Și sunt ok cu cu asta.
Weekendul ăsta suntem iar singuri acasă. Să vedem cât de leneși putem fi 🙂
Alexandra Clark (Chițu) 