Home

Zilele trecute, am dat Unfriend unei persoane pe Facebook. Mai fac asta uneori, cum sunt convinsa ca si alte persoane imi mai dau si mie Unfriend.
Părerea mea este că, pe Facebook, foarte mulți dintre noi ne creăm un brand personal, fie că ne propunem sau ne iese inconștient. Am mai scris eu odată că urmăresc cu interes o persoană dedicată cauzelor umanitare, din când în când rezonez cu una dintre cauze și aleg să mă implic și eu. Citesc și ce postează o apărătoare ale drepturilor animalelor, chiar dacă mai consum carne, dar ce scrie este de bun simț și chiar mai aflu și de rețete vegane interesante. Urmăresc un singur specialist în Parenting, mă amuz la postările cu iz politic ale unui fost coleg de muncă, și admir cu jind pozele din vacanțe exotice ale unei foste colege din școală. Ăsta este brand-ul lor, cam toate postările sunt pe aceleași teme și asta e minunat. Cât despre mine? Foarte pe scurt, mă văd ca o femeie româncă, vorbitoare de limba suedeză, căsătorită cu un scoțian, care e în căutare de cafea bună pe oriunde merge, care se mândrește cu minunăția ei de băiețel, și care alege să împărtășească diverse întâmplări din viața ei cu publicul larg. Dacă mai vedeți și altceva la brand-ul meu, do let me know 🙂

 

Când se întâmplă să dau Unfriend cuiva, o fac din următoarele motive:
-folosește un limbaj vulgar

-are postări extrem de plictisitoare pentru mine

 
Așa-i că e o listă de bun simț? 🙂 Ei bine, această persoană folosise un limbaj agresiv într-o postare. Era și o persoană cu care nu am mai interacționat direct de ani de zile. Am comentat la postare că are dreptate, doar că limbajul mi se părea neadecvat. Răspunsul persoanei a fost că pot oricând să îi dau Unfollow sau Unfriend. Așa că, verificând rapid lista de mai sus, plus încurajarea directă, chiar am dat Unfriend. Putea fi end of story, and they all lived happily after. Dar a ținut să comenteze mai departe, să îi anunțe pe ceilalți că am dat Unfriend, cel mai probabil pentru că nu sunt destul de deschisă la minte să accept și un alt punct de vedere.
Asta chiar m-a supărat! Păi dacă eram eu așa ofticoasă, mai păstram în lista oameni care mănâncă de 10 ori mai sănătos decât mine? Mai aveam eu picior de om care aleargă maratoane, în timp ce eu mă bucur la cei 10 000 de pași ai mei zilnici? Mai dădeam eu like la vreo postare legată de veganism?!

 
În fine, ca să știți, sunt o sensibiloasă când vine vorba de limbaj. Și dacă vă treziți că mă căutați la prieteni și nu mă mai găsiți, probabil că nu mi-au plăcut cuvintele de la vreo postare. Asta sau era extrem de plictisitor ce scriați acolo :))

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s