Home

Puteam să jur că am mai scris un articol săptămâna asta. Adică la mine în cap era scris, dar ce să vezi, nu s-a tastat singur direct din creier :))

Nu știu zău cum zboară timpul, într-adevăr sunt mai ocupată zilele astea, iar cu Ionas acasă pe lângă noi, totul se transformă într-o continuă diviziune a timpului între joacă, gătit, curățenie, muncă, toate pe repeat. Orașul nostru e carantinat, și decât să completăm declarația pe propria răspundere, mai bine stăm în casă, oricum presupun că ăsta era și scopul, să ieșim doar dacă e cu adevărat nevoie.

Așa că fac și eu ce pot de acasă, să mă simt cât de cât om la sfârșitul zilei. Am început o carte mai light, să mă bucur doar de lectură, să nu mă pună prea mult pe gânduri, Văduva de Safir îi zice. M-am uitat la episodul săptămânal din The Undoing și mi-am făcut noi teorii despre cine ar putea fi criminalul.

M-am bucurat nespus să aflu că Irinuca a strâns toată suma necesară și în curând va avea parte de operația necesară în Boston. Simt că am ajutat și eu puțin la asta, e un sentiment minunat să știi că poți să contribui chiar și așa, de acasă.

Nu am oprit aici seria faptelor bune și am licitat și pe La Primul Bebe, unde se vor strânge bani pentru a renova încă o secție de pediatrie. Căci acolo unde statul nu poate, puterea mamelor face minuni. M-am ales și de acolo cu o ședință foto.

Acum că citesc singură ce am scris mai sus, consider că nu a zburat timpul chiar în zadar. Dacă apuc să mai completez și niște cadouri de Crăciun, am dat lovitura! Sănătoși să fim, ne descurcăm noi 🙂

La tine cum e? Totul bine planificat? Haos? Zen? Chiar sunt curioasa 😀

Advertisement

One thought on “Joi. Stai, joi?!

  1. O combinație de haos cu semi planificare. Și nici măcar nu am copil 🙈 să nu mă alint acuma, mai reușesc să fac una alta. Și la mine în cap se tot scriu postări care uită să mai ajungă și în laptop 🤣

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s