Băi fată, tu ce vrei?

Vrei să scrii, vrei să fii șefă, vrei să slăbești, vrei dulciuri, vrei familie, vrei distracție?

Am 35 de ani și am zile în care nu știu ce vreau. De multe ori, sunt bine așa, neștiind sigur ce îmi doresc, sunt zile în care mă frustrez, simt că nu am direcție, simt că trece viața pe lângă mine și eu ce las ‘moștenire’, simt că pot mai mult, dar sunt comodă, și iar mă frustrez, că de ce sunt comodă, și tot așa.

În astfel de zile, prefer să spun piua și să îmi dau voie să mă liniștesc, să mă relaxez puțin și să nu mai cer atâtea de la mine. Am învățat pe calea ce grea, cu zona zoster, alte afecțiuni rezultate din sistemul imunitar slăbit, cu atacuri de panică, dar am învățat până la urmă, că sunt cineva, că am drumul meu, dar că nimeni nu poate să jure pe roșu chiar în fiecare zi a anului că e sigur că face bine ce face. Așa că dacă dau de o astfel de zi fatidică în viața mea, îmi iau pauză și încerc să mă readuc pe calea zenului.

Așa a fost săptămâna trecută. În mod normal, plimbarea mă ajută cel mai mult. Doar că săptămâna trecută au bătut niște vânturi pe aici, de au ridicat toate rotocoalele de praf in aer și nu prea am avut șanse să mă repar așa. Am ascultat și eu de recomandarea unei prietene și am pornit serialul RUXX pe HBO Max.

Mi-a plăcut și și-a făcut și treaba. M-am deconectat de la gândurile alea multe și degeaba și am intrat în lumea personajelor de acolo. Ce bucurie să fie filmat în București. În atâtea locuri prin care m-am plimbat și eu de nenumărate ori! Cumva, plimbarea relaxantă a venit la mine acasă. Așa feminist și politically correct, cum se face orice filmare se pare în ziua de azi, dar cu replici haioase și o coloană sonoră chiar frumoasă. Mi-a amintit și de anii tinereții, întrucât pe Alec Secăreanu l-am urmărit prima dată într-o piesă de teatru scrisă și regizată de profa mea de suedeză din facultate. Mi-a amintit și că, în București, viața e agitată, e muncă multă, frecuș mult, dar e frumos tare Bucureștiul și merită pentru mine osteneala, mai ales când, după o zi plină, apuci să faci ceva pentru suflețelul tău.

Iar episodul 3 cam așa se termină: Băi fată, tu ce vrei? Adică și un strop de introspecție, care iaca la mine a funcționat.

Am 35 de ani și am o grămadă de oameni frumoși în viața mea și mă gândesc că ceva lucruri bune am și realizat până acum. Nu știu chiar zilnic care mi-e menirea, nu știu zilnic ce vom mânca și nu îmi iese planificarea săptămânală chiar mereu. Dar tot insist. Cred că vreau să fiu doar fericită cu mine. A, și pace în lume!