Pentru a sărbători cele 1007 vizualizări pe care doar ce le-am împlinit, m-am gândit să încep ceva care de mult se chinuia să iasă la suprafață din adâncul conștiinței mele, dar nu avea curaj. Mi-a plăcut să am jurnal când eram mică, dar de intimitate nu mă bucuram, căci a mea mamă îl găsea și în cel mai ascuns ungher al dormitorului meu. Așa că am decis că pot să îl fac și public, acum că sunt destul de mare să decid.
Unii îi compătimesc pe corporatiști (și folosesc italic, pentru că termenul în sine are cu totul alt înțeles, dar în lumea modernă, cu el suntem asociați noi cei angajați într-o firmă multinațională), blocați săracii în cutiuța lor, fără pic de intimitate pe open floor, care cred că face sens este o expresie perfect corectă, care se bucură dacă au mai mult de muncă și care abia așteaptă să ajungă acasă să bea o bere la televizor, să mănânce ceva și să aștepte cu nerăbdare să înceapă o zi nouă de muncă.
Nu știu alții cum sunt, prin urmare nu voi scrie despre ei, însă pot scrie despre viața mea de corporatistă. Lucrez în multinațională de aproximativ 6 ani, practic de când am început procesul ăsta numit maturizare. Viața mea s-a transformat în atâtea feluri frumoase în acest timp, căci o viață nu mi-ar ajunge să scriu chiar tot. Dar pot face o selecție. Așa că…stați pe aproape. Corporatista asta mică va avea de povestit.
Alexandra Clark (Chițu) 
Welcome to the club! Accepti si povesti ale prietenilor corporatisti sau ex-corporatisti? 🙂
Bafta si inspiratie!
Dan, multumesc de incurajare! Imi doresc foarte mult ca acest loc sa fie unul de povestit lucruri frumoase, care sa inspire, asa ca povestile prietenilor mei corporatisti si nu numai sunt mai mult decat binevenite 🙂
Eu nu mai sunt corporatist ;-))
stiu, dar asta nu inseamna ca nu ai povesti minunate si care sa inspire 🙂