Home

Îmi place când mă plimb. Așa umblu, văd, aud și aud povești care mă minunează și mă conving încă o dată că oamenii sunt de-a dreptul fascinanți și plini de surprize. Dar destul cu introducerea, căci vorba lungă sărăcia omului și în cazul ăsta e exact contrariul.

Se făcea într-o seară, când doi programatori talentați de aplicații pentru telefoane super inteligente ieșiseră la o băută. Și au băut ei, s-au simțit nemaipomenit, și după un număr încă nedeslușit de pahare, unul dintre ei a luat decizia înțeleaptă că a făcut suficient upload pentru o seară și ar cam fi cazul să pornească spre casă până vreun virus neplăcut l-ar fi făcut să piardă datele la care lucrase toată seara să le încarce.

Zis și făcut. Se urcă în primul taxi și porni spre căminul personal. Știți cum e când vă urcați în taxi și tot ce vreți este să ajungeți mai repede și fără prea multe perturbări, dar dați de un taximetrist nevorbit care spune despre una despre alta și vă obligă frumos să legați două vorbe cu el? Ei, așa era și taximetristul în cauză.

Și v-ați simțit bine în seara asta? Au fost fete multe? Distracție mare? A, ați ieșit cu un coleg…și cam cu ce vă ocupați?

Personajul nostru petrecăreț era în formă, așa că s-a alăturat bucuros dialogului. Și dintr-una în alta, a spus în treacăt că e programator.

A, dar și eu mă pricep la calculatoare, îmi place să ma joc pe acolo, mă bag, decodez, hackuiesc, îmi place tare de tot.

Yeah, right, se gândi personajul nostru, dar ca să nu jignească omul în vreun fel, l-a invitat după weekend la el la sediu, spunându-i că dacă e cu adevărat tare, poate îi găsesc și lui ceva. Desigur, și alcoolul a avut ceva (mai mult) de-a face cu concluzia asta.

Nu mare, ci imensă i-a fost mirarea când omul chiar a venit luni la prima oră la un așa zis interviu. Imaginați-vă acum un birou cu câțiva programatori puși pe treaba lor, unde intră un nene ușor (mai mult) supraponderal, transpirat tot de emoție, cu o română care lăsa de dorit când venea vorba de complicatul acord între subiect și predicat, și zice că a venit la interviu. Oamenii nici nu știau dacă să râdă sau să îl escorteze amabil afară. Dar  pentru că promisiunea la beție e promisiune, l-au invitat în birou.

Omul le-a explicat în mare cu ce se juca el pe acasă, iar ei, neștiind cum să îl ia, i-au dat un mic proiect-test, și i-au zis să revină peste două săptămâni dacă reușește să îl termine.

Și a revenit omul în trei zile, cu programul terminat, impecabil realizat, cu un mic defect și anume că habar nu avea cum l-a făcut și detaliile erau într-un fel de română, căci engleză nu prea știa (deloc). Cred că nici nu mai are rost să menționez că a fost angajat pe loc, iar toate proiectele i-au ieșit super bine de atunci.

M-aș opri aici și aș spune că au programat fericiți până la adânci bătrâneți, dar când am aflat și povestea omului, am rămas de-a dreptul cu gura căscată.

Omul provine dintr-o familie de ciobani, ciobani autentici de munte, de mai bine de trei generații. Și-a petrecut mare parte din viață dormind sub cerul liber în timpul transhumanței, motiv pentru care nu a apucat să termine liceul. Apoi, omul nostru a lucrat ca paznic la primărie o vreme, dar s-a gândit că ar fi mai profitabil să lucreze ca taximetrist. Fapt ce i-a dat șansa să-i fie descoperit geniul (căci așa a fost catalogat de către cei în cauză) și fapt ce i-a permis să facă ceva ce își dorea de ceva vreme.

Acum, să-mi mai spună mie cineva că lucrurile nu se întâmplă cu un motiv în universul ăsta și că mentalitatea asta e doar ceva inventat de fetele părăsite de iubiți care caută explicații la ceea ce s-a întâmplat. De fapt, poate să-mi spună, oricum m-am convins demult tare că așa e: Universul chiar lucrează pentru noi, atâta vreme cât și noi încercăm, experimentăm și îmbrățișăm orice șansă care ni se dă.

Adică, pe bune, eu chiar nu cred că aș fi avut tupeu să mă prezint la un interviu propus de un domn în semi stare de ebrietate. Dar iată că cineva a avut și bine a făcut. Iar acum, când îmi voi instala următoarea aplicație, mă voi gândi mereu că poate a fost gândită de un domn care a lăsat mioarele, cerul înstelat și pajistea verde, ca să  conducă tot soiul de oameni de ici colo prin oraș și căruia nu i-a fost teamă să încerce să facă exclusiv ce îi place.

Image

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s