Mai minunat!

Începutul lunii mai m-a găsit cu prietenele mele la Paris. Au fost 5 zile minunate, în care am văzut trei țări, așa cum ne place să ne lăudăm. Cinci zile de avion, trenuri, autobuze, râsete, voie bună, mâncare multă și gustoasă, mers pe jos, poze multe, explorat, vizitat și lista poate continua. Găsesc minunat faptul că am așa o gașcă de prietene, cu care nu numai că poți vorbi despre orice, absolut orice, dar cu care găsești motive să râzi isteric chiar și când te apucă o ploaie torențială sub Turnul Eiffel, unde, apropo, nu ai unde să te adăpostești pe o rază destul de largă.

De ce am ales să povestesc despre excursiile mele din luna mai? În nici un caz ca să ma laud, Doamne feri!, ci pentru că la Paris am avut unul dintre rarele momente de fericire pură și de mulțumire de sine. Sții, uneori stai la birou, zi de zi, ai obiectivele tale, încerci să le atingi, vrei mai mult, lucrezi mai mult, dar nu rareori se întâmplă să cam uiți ce te face fericit. Pentru ce tragi, pentru ce muncești, pentru ce lupți. Ei bine, făcând pași pe Champs Elysees, am avut deodată un sentiment de bucurie, exact când am zărit Turnul în depărtare. Ajunsesem la Paris, cu prietenele mele dragi, pe propriile mele forțe, cu banii mei, prin munca mea. Chiar am ajuns o ființă independentă, capabilă să ajungă la Paris și nu numai! Wow!

Ei, momentele astea sunt extrem de scurte, dar memorabile, cel puțin pentru mine. Se spune că tot ce e bun și frumos se termină sau trece. Așa e, nu contrazic, însă completez. Se termină, dar lasă loc pentru alte și alte amintiri minunate. Am crezut că 2013 a fost un an superb și l-am încheiat oarecum nostalgică. Am vizitat Barcelona, visul meu de mai bine de 3 ani, am primit botezul  în Vamă, am mers la niște petreceri extraordinare, m-am distrat, am experimentat, am trăit.  Mă gândeam că a fost un an pe care cu greu l-aș putea întrece.

A venit 2014 și m-am îndrăgostit de el încă din ianuarie. Dar nu zic tot de pe acum, mai las loc de povestit.

Spor!