2014. Iulie. Să mergem la mare, zice lumea în jur. Să mergem, zic și eu. Ajungem în Vamă fix la miezul nopții, aruncăm ghiozdanele pe unde putem, luăm o bluză pe noi și hai! Să luăm pulsul. Părea puțină lume, ziceau fetele, mie nu prea îmi păsa, mă gândeam doar ce bine că am ajuns și abia aștept să o văd. Nu am văzut-o, căci era întuneric tare, și nici măcar puzderia de stele de pe cer nu m-a ajutat cu puțină lumină. Eh, e timp, mi-am zis, așa că hai să ne punem un pic pe băut și petrecut. Și așa am făcut timp de câteva ore bune. Dansam euforic cocoțată pe o canapea în Expirat, când deodată mi-a spus cineva să mă întorc cu fața spre ea. Era cam 4:20 dimineața. Stelele se topiseră într-o lumină difuză, iar din întunericul ce părea nesfârșit a apărut deodată ea, mult iubita apă întinsă, spărgând câteva valuri leneșe la mal, zgomot ce nu cred că ar putea să-mi dispară vreodată din inimă și gând.
A urmat o oră de luminare treptată, din gri, marea se făcea tot mai albastră și cerul se lumina din ce în ce mai mult. La 5:35 s-a întâmplat. Cel mai frumos răsărit din viața mea. Soarele a apărut ca un bec mic, roșu și timid la lina orizontului, fix unde marea își dăduse întâlnire cu cerul. Apoi a crescut, din bec, s-a făcut o jumătate de măr, apoi aproape o pară sângerândă, apoi o ultimă legătură cu marea, după care s-a desprins definitiv de ea și s-a cocoțat pe cer, mândru, roșiatic, superb, perfect.
Acum nu știu ce latură mi-a atins acest răsărit. Să fie romantismul? Posibil, căci m-am uitat la el, care privea răsăritul lângă mine și parcă m-am mai îndrăgostit un pic. Să fie optimismul? Clar, un pic, căci în clipa aia mi s-a părut că orice e posibil. Să fie pasiunea mea pentru mediul înconjurător? E foarte posibil. Mama-natură nu încetează să mă surprindă niciodată, iar așa un spectacol, să văd stele topindu-se una câte una, cerul pregătind lumina pentru ca el să iasă din adâncurile apei, cum să nu mă impresioneze? În fine, cred că a fost un pic din toate, iar acum când îmi amintesc, încă am un sentiment de emoție pe care nu-l pot asocia cu alte experiențe și un pic de piele de găină tot se face. A fost și meritul celor de la Expirat, care exact la 5:35 au pus o melodie cântată de cei de la ROA, La răsărit. Am mai ascultat trupa asta, dar nu-mi imaginam că pot avea niște versuri atât de poetice, exact pe feeling-ul meu în ceea ce privește răsăritul. Melodia e mai jos, vă invit să o ascultați, de preferat la locul și momentul potrivite.
Enjoy!
http://www.youtube.com/watch?v=qrgynIFU5bo
Alexandra Clark (Chițu) 