Îmi aduc destul de clar aminte când am fost ultima dată la un spectacol de balet. Era o punere în scenă a piesei Lacul lebedelor și cred că am avut numai vise cu prințese diafane câteva nopți bune după aceea. Nu vă imaginați că am fost în copilărie, nu, asta se întâmpla acum 2 ani. Dar armonia cu care se mișcau balerinele, corpurile lor grațioase, muzica liniștitoare, tot spectacolul în sine m-a purtat pe meleaguri în care nu mai fusesem de mică, în lumi cu regate ferecate și povești nemaiauzite, numai de mine închipuite.
Înapoi la realitate și la vârsta ce o port, voiam să povestesc de fapt despre cum am decis eu săptămâna aceasta să mă înscriu la un curs de balet pentru adulți. Deși fratele meu m-a întrebat dacă am pierdut vreun pariu și de aia trebuie să merg la aceste cursuri, sunt cât de poate de serioasă. Da, și eu m-am întrebat înainte, oare chiar e loc pentru rățușca cea pufoasă la un curs de balet? Acest dans care prin definiție presupune grație, feminitate, mișcări bine definite, corpuri sculptate etc.?! Eh, am zis că dacă profa mă acceptă așa și lumea nu se uită dubios la mine în jur, mă mai duc. Și evident că mă mai duc.
În primul rând, m-a atras locația. În afară de faptul că e central și ajung repede după birou, am urcat scările unei clădiri mai old school până la etajul patru, unde am dat de o sală chic, cu poze cu fetițe în tutu-uri colorate, oglinzi mari și un aer plăcut unde am știut din start că o să mă simt bine.
Ședința a durat 50 de minute, timp în care mi-am întins picioarele până la tremurat, mi-am încordat bine abdomenul, am ridicat cât am putut eu de grațios brațele și am făcut tot felul de exerciții la saltea. De fapt, prima ședință a fost un fel de combinație între yoga și pilates, pe o muzică de pian ce te făcea să uiți de durerea din corp. Mi-a plăcut foarte mult de profă, a învățat pe loc numele la toată lumea, ne striga personal să întindem corect vârful piciorului și venea să ne încurajeze când începeam să cedăm. Mi-a plăcut și mai mult că ne-a explicat și rolul exercițiilor, ne-a arătat ce mușchi dezvoltăm cu ajutorul lor, lucru ce nu se întâmplă la o oră de aerobic normală. Ne-a mai spus că noi nu știm, dar corpul nostru este extrem de flexibil, reticența de a trage de el vine doar din creier, și cred că așa e. Creierul nostru ne ține în loc de la multe lucruri de care suntem de fapt capabili, pentru că îi este lui teamă să iasă din zona de confort.
Ei bine, creierule, îți arăt eu ție de acum încolo! Vei vedea tu cum o să-mi îndeplinesc vis după vis, țel după țel, unul mai îndrăzneț decât celălalt. Și dacă visez să am serbare la balet, va trebui să te conformezi și să nu îmi mai spui întruna că trag prea tare de picioare, ci să îmi strigi că se mai poate.
Între timp, fac un reverans în fața voastră și vă invit să urmăriți bucata mea preferată din Lacul Lebedelor.
Vă salut grațios!
Alexandra Clark (Chițu) 