Home

În general, mă consider o persoană curioasă, mai mult, o persoană căreia îi place să-și pună întrebări cel puțin ciudate despre lucrurile înconjurătoare. Cum ar fi, de ce îmi este mult mai greu să mă țin de dietă când sunt foarte fericită? Sau, cum se face că voma e ceva ce ne dezgustă pe toți, dar voma de balenă e folosită în mule parfumuri, pentru că face ca parfumul să dureze mult mai mult pe piele? Sau, cum se face că în 1957, când La Televiziunea Română a avut loc prima transmisie sportivă în direct – meciul de rugby Anglia-România – un mare român era profesor la Universitatea din Chicago, iar mai apoi onorat cu titlul de Distinguished Service Professor?

Nu degeaba are blogul ăsta o categorie de Jurnal de Corporatistă. Când eram mică, visam să devin scriitoare. Citeam mult mai mult decât acum și îmi imaginam că, într-o zi, și creierul meu va produce o lucrare minunată, care va sta mândră pe rafturi în librării. Prin urmare, aveam și jurnal, unde nu notam numai că mi se pare absurd să ai prieten în clasa a cincea, când sunt atâtea teme și lucrări de dat, ci notam și citate care mi se păreau mie că m-ar putea inspira în viitoarea mea creație.

Astfel se face că spre sfârșit de gimnaziu am citit Noapte de Sânziene, de Mircea Eliade. Da, chiar domnul de mai sus care preda istoria în State, când noi învățam să ne uităm la televizor. O carte grea pentru vârsta mea de atunci, dar care mi-a însămânțat câteva idei care m-au ghidat mai tot timpul. Și unul dintre citatele care mi-au plăcut cel mai mult suna cam așa:

Timpul dumitale interior, singurul care contează, îţi aparţine. Poţi munci visând, sau amintindu-ţi, sau gândind. Numai munca săvârşită întru împlinirea unei vocaţiei, şi în primul rând scrisul, pentru că procesul lui e cel mai complicat, numai această muncă te confiscă definitiv. Numai actul creaţiei îţi cere această jertfă…”

Poate tocmai de asta am considerat mereu că e timp pentru toate. Timpul meu interior mi-a permis să îmi aranjez viața așa cum am vrut, când am vrut. Timpul meu interior a știut cât să ticăie pentru a-mi face de cap și când să se oprească în loc când l-am întâlnit pe el. Tot timpul meu interior mi-a dat de înțeles că nu mai are rost să trag de o relație eșuată. Si tot el mi-a dat de înțeles că pot să petrec ore după birou, predând suedeza și că nu voi fi epuizată.

Oare să mă mai mir că mi s-a dat șansa să livrez un curs de Management-ul Timpului?!  Cred că asta e o întrebare de care, oricât de curioasă m-aș considera, nu are rost să mă minunez.

flori-de-sanziene2

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s