Home

De câteva zile sunt în concediu medical. Nimic grav – o nebuloasă apărută pe fața mea care l-a determinat pe doctor să îmi recomande odihnă și multe medicamente. Am profitat de ocazie și am venit acasă la mami, ca să mai petrec ceva timp cu ai mei.

Dar timpul trece super greu când ești obligat să te odihnești. Am citit, am făcut un program de yoga de pe Youtube, m-am uitat la filme siropoase, la seriale amuzante, mi-am făcut sucuri fresh de portocale, am și gătit, și timpul parcă tot nu se mai scurge. Așa că, ce mi-a rămas de făcut decât să răscolesc prin șifonier și să văd ce mai e pe acolo. În afara pantofilor cu vârf super ascuțit care par să fie adevărate arme la purtător, pe care i-am purtat la banchetul dintr-a doișpea, pentru că așa era moda, am găsit cutia mea cu amintiri. Bilețele din liceu, vederi de prin tabere, poze amuzante, toate m-au făcut să zâmbesc nostalgic. Daar, am avut și surpriza să găsesc niște scrisorele și compuneri pe care mami le-a păstrat și le-a pus în cutie. O să vă dezvălui din ele treptat, pentru că mintea mea de la 14-15 ani mi se pare un adevărat izvor de inspirație. Însă voi începe cu altceva.

Când am ajuns eu la București, la facultate, aveam obiceiul de a trimite hainele la spălat acasă și caserolele goale să fie umplute cu bunătățuri la loc. Că deh, cineva trebuia să rămână în capitală, să facă act de prezență prin Maxx sau Twice (pentru cei mai tineri, acestea erau cluburile unde petreceam noi, studenții, acum un car de ani). Se pare că cel puțin într-unul dintre bagajele trimise către ai mei, am strecurat și un bilețel. Acesta suna cam așa, copiat cuvânt cu cuvânt:

Draga mea mamă,

Te rog să nu-mi mai trimiți înapoi șosetele alea de vară că ocupă loc aiurea în dulap.

La fel, lenjeria nu o vreau acum înapoi. Poate îmi pui și mie cizmele cu toc și geaca albă.

Să-mi pui și niște murături, să nu mai iei  crenvuști din ăia că au fost oribili.

Să dai colanții verzi Mihaelei…și atât!

A, da, evident, cât mai mulți bani posibili!

Vă iubesc și vă ador,

Alexandra

Paaa!

Nici nu știu de ce m-am minunat mai tare. De ce oi fi scris, că doar aveam mobil?! Ce fel de crenvurști primisem?! Ce colanți verzi am avut eu vreodată?!

Oricum ar fi, m-am amuzat ceva și mi-am adus aminte de primii ani petrecuți în București, cu prietenele mele dragi din copilărie. Ani care se fac în curând zece. Wow, timpul chiar trece, nu glumă! Dar sunt zece ani ai mei, pe care nu i-aș schimba cu absolut nimic.

Și dacă am reușit prin acest text să vă fac să zâmbiți un pic și să vă aduceți aminte printre picături de cum a fost viața voastră de student, declar misiunea mea pe ziua de azi împlinită 🙂

mama

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s