Home

Am reușit, în sfârșit, să dorm un somn de 9 ore, după un maraton incredibil de muzică, aer liber, prieteni  și atmosferă superbă. Pe scurt, ce s-a întâmplat între 25-28 iunie la Rock Werchter, în Belgia.

Dar să încep cu începutul. Ne-am decis încă din ianuarie să mergem la acest festival, în apropierea orașului Leuven.  Am auzit numai de bine de el de la două prietene care au fost în 2013 și am zis să vedem și noi ce e cu el. La o primă verificare pe Google, am văzut că e un festival anual cu tradiție în Europa, încă din 1976; practic a început cu 10 ani înainte ca eu să mă nasc.

Drumul până acolo nu a fost tocmai ușurel. Am pornit de acasă cu un taxi, joi, pe la 4 dimineața. La aeroport, ne-am mai întâlnit cu două prietene, ne-am lăsat bagajale la check in, apoi am luat avionul către Bruxelles, la Charles les Roi. De acolo, am luat un autobuz până la gara Bruxelles Midi. De la gară, am luat un tren până la Leuven. Iar de la Leuven, autobuze speciale ne-au dus pănă aproape de camping, în plin câmp mai precis. Ultimele două mijloace de transport au fost gratuite, a trebuit doar să ne downloadăm biletele de pe internet.

Când să intrăm în camping, tipul care verifica biletele ne spune că sunt o grămadă veniți din România la festival. Am dat și noi din cap că așa o fi. Ce-i drept, nici nu am dat o tură completă de camping, că am și dat nas în nas cu un fost coleg din Genpact. Corporatiștii ăștia, sunt peste tot 🙂

Buun, am ajuns, unde ne-am mai întâlnit cu încă 3 prieteni, care, din fericire, ocupaseră spațiu de corturi și pentru noi, căci deja era cam ocupat campingul. Toate astea se întâmplau până în ora 12 ziua. Am montat corturile, am dat o tură de camping să vedem facilitățile, apoi am pornit către zona de festival, că doar pentru asta venisem de fapt.

Coada de la intrare era destul de haotică, lumea se înghesuia să intre, fiind prima zi, trebuia să primim fiecare brățară, deci era mai complicat, dar oricum, cred că se putea face ceva mai organizat, mai ales că era foarte cald.

Dar, tot răul spre bine, așa că am intrat în sfârșit. Ca să cumperi ceva, trebuia să cumperi jetoane, 2 euro jumate jetonul. Cu un jeton, puteai cumpăra, un pahar de bere, sau suc, sau apă, sau Red Bull, toate erau un jeton. Mâncarea pornea de la 2 jetoane si cel mai scump fel de mâncare parcă era vreo 4 jetoane.

În prima zi, am ascultat Eagles of Death Metal, Rise Against, Florence + the Machine, Royal Blood și Faith No More. A fost super! Preferații mei au fost Florence + the Machine, iar noua plăcere vinovată este clar Royal Blood, o trupă din 2 băieți englezi, cu o chitară și un set de tobe care scot un rock cum de mult nu am mai auzit. La Rise Against, m-am distrat văzând adolescenți veniți cu mamele la concert. Acum nu știu dacă mamele nu au avut încredere să îi lase singuri sau dacă mamelor le plăcea trupa, căci păreau să aprecieze muzica.  Supriza serii au fost clar cei de la Faith no More, asta nu numai pentru că i-au înlocuit pe Foo Fighters în ultima clipă, dar și pentru că au făcut un show extraordinar. Trupa asta s-a înființat în 1981, iar cu ceva timp înainte ca eu să fiu în plan. Să vezi pe scenă niște rockeri de vârstă cu tata, trăind rockul din tot sufletul, a fost de-a dreptul priceless.

Dormitul la cort nu a fost așa rău cum mă așteptam. Mai greu pentru Neil, căci înalt fiind, zici că era un uriaș printre lucruri pentru pitici, dar altfel, am dormit foarte bine. Sacii de dormit chiar au ținut de cald și nu am avut probleme chiar dacă noaptea nu erau mai mult de 9 grade.

A doua zi, ne-am încântat urechiușele deja puțin arse de soare cu Lonely and the Brave, Death Cab for Cutie (unele formații pot avea niște nume foarte caraghiase), The Cat Empire, Mumford & Sons și Pharell Williams. A fost super funny să dansăm Happy  cu dl. Pharell cântându-ne live. Nu mai zic de Get Lucky, care a fost hitul verii 2013 pentru mine personal. Pentru că am stat până la sfărșit în a doua seară, am plecat cu tot bulucul de oameni spre camping. Având în vedere că erau așteptați în jur de 88 000 de oameni zilnic la festival, cred că la plecare cu siguranță eram 50 000 în seara aia. Prin urmare, eram mai degrabă într-un marș decât într-un mers normal. În sinea mea, mă gândeam numai să nu se ia careva la bătaie în vâlvătaia aia de oameni, că noi am fi victime colaterale sigur. Dar nu, bărbații au început să cânte și femeile să îi acompanieze. De altfel, nici nu prea am văzut jandarmi la festival, lumea era destul de pașnică. Asta poate și pentru că nu se vindea tărie la festival, cea mai alcolizată băutură fiind vinul și nu prea am văzut lume să cumpere vin.

A venit și ziua 3, cu Ryan Adams, Angus & Julia Stone, Royal Blood din nou, Hozier, Lenny Kravitz si The Prodigy. Eu zic numai de concertele la care am asistat eu, line up-ul era mult mai lung, evident. Lenny ne-a dezamăgit, l-am și supranumit Lamey Kravitz, a cântat de parcă era la karaoke, fără nici un pic de pasiune. Între concerte, pur și simplu stăteam întinși pe iarbă, mai beam o bericioaică (am descoperit Hoegarden radler și cu zmeură), mai mâncam ceva, mai ațipeam un pic, de astea.

Nu mi-a venit să cred când am ajuns deja în ultima zi. Timpul a trecut super super repede. Și pentru că a trecut așa repede, nici nu am cheltuit mulți bani. Oricum eram hotărâți să nu cheltuim mai mult de 400 de euro, eu și Neil împreună. Drumul de la aeroport în oraș a fost cel mai scump, 31 euro de persoană. Iar la plecare, în aeroport, mai aveam 50 de euro. Chiar decent, având în vedere prețurile de festival la mâncare și băutură.

Ajunși la festival în ultima zi, am ascultat un pic Enter Shikari, apoi Catfish and the Bottlemen, The Script, Kasabian și Muse. Băieții au făcut haz de Jessie J jumătate de zi, că a anulat în ultima clipă prezența sa la festival. Cred că au compus vreo 100 de glume cu Jessie J. Ce-i drept, până și eu am realizat că o cam confundam în mintea mea cu Katy Perry.

Spectacolul celor de la Muse a încheiat festivalul și m-a făcut efectiv să am piele de găină timp de o oră jumate în continuu. Recunosc că nu eram mare fan, vocea solistului mă enerva un pic când îi ascultam, dar live e cu totul altfel. Au avut un show total, cu lumini, confetti și explozii de sunet. Am plecat cu 10 minute înainte de marele final, doar pentru a evita aglomerația, căci ne aștepta același ritual ca la venire: autobuz, tren, autobuz, avion, taxi spre casă.

Ajunși acasă, am răsuflat ușurați că am trecut cu bine de toate mijloacele de transport, însă a fost un pic ciudată revenirea. Seara, am aprins lumina în hol și mi-am dat seama că noi am stat foarte bine doar cu lumină naturală în ultimele 4 zile. Am dat drumul la televizor și la fel am realizat că nu am mai auzit știri de 4 zile. Cu toate astea, revenirea la patul normal a fost divină. Am ațipit instant timp de 3 ore.

Ziceam că ăsta va fi ultimul festival de acest gen la care merg, căci gata, am o vârstă. Văzând în jurul meu oameni de toate vârstele veniți toți pentru a se bucura de eveniment, m-am răzgândit. O să merg de câte ori voi avea ocazia la adunări de oameni care apreciază viața, sunetul, şi prietenia. Și între timp, dea Dumnezeu sănătate celor care creează muzică bună.

Rock-Werchter                                      Rock-Werchter-crowd-480x285

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s