Home

Azi am stat 10 sau 15 minute peste program la birou. Ajunsă la metrou la Aurel Vlaicu, am cumpărat o cartelă de două călătorii, căci îmi uitasem abonamentul acasă. Lume multă la metrou, aglomerație mare, însă nimic nou până aici.

La Aviatorilor, metroul a oprit deodată și a stat așa oprit, cu ușile închise, vreo 7-8 minute. În afară de faptul că lumea era din ce în ce mai panicată, era foarte cald, aerul super închis și faptul că nimeni nu anunța de ce ne-am oprit creștea și mai tare tensiunea. Doar de alte ori se găsesc unii să și răcnească în microfon să folosim toate ușile de acces ale metroului.

În cele din urmă, un tânăr a forțat ușile metrolui și câțiva am ieșit pe peron. Unii încă se întrebau dacă să rămână sau nu. Mă simțeam obosită, dar mai mult, nervoasă. Și mi-am adus aminte o povestioară în care un bunic îi spunea nepoatei lui să nu plece capul vreodată când se simte nedreptățită.

Așa că am făcut un gest pe care sigur nu l-am mai făcut înainte, poate și inspirată de protestele din stradă din ultima vreme. M-am dus la ghișeu la Metrorex și am așteptat liniștită să îmi vină rândul. Deși vânzătoarea știa de probemă, se conversa în telefon cu un tehnician despre asta, vindea în continuare bilete celor care veneau de afară. I-am avertizat pe cei de la coadă că nu merge metroul, că e blocat la mijlocul peronului și unii mi-au mulțumit.

A venit și rândul meu. Am așteptat-o să termine de vorbit la telefon, după care i-am întins cartela mea cu o călătorie rămasă și i-am spus că îmi vreau cei 5 lei înapoi. Inițial a vociferat, a zis că ea nu poate să dea bani înapoi. I-am explicat frumos că eu am plătit 5 lei ca să ajung acasă cu metroul și cum metroul nu mă poate duce acasă, cel mai corect ar fi să mi se returneze banii. S-a uitat urât și mi-a aruncat 5 lei pe tejghea. Și așa mi-am făcut dreptate, în mod voluntar și conștient.

Și ce dacă am schimbat apoi două autobuze ca să ajung acasă. Eu mă simt super!

Ne-am obișnuit să plecăm capul prea repede. Să nu avem încredere în forțele noastre și să renunțăm prea ușor. Dar ceva îmi spune că lucrurile încep să fie un pic altfel. Că tot mai mult ne convingem că schimbarea pornește din noi. Așa că te invit și pe tine să răspunzi la o întrebare înainte de culcare: Tu ce ai făcut azi mai bine?

the-balance-scales-of-justice-is-seen-outside-fran

One thought on “Dreptatea se face, că din păcate nu se dă

  1. Eu personal, am protestat impotriva discriminarii si rasismului la locul meu de munca in Malmö. Si am plecat acasa cu acelasi sentiment: I give no shit, I take no shit!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s