Chiar săptămâna aceasta am avut un exercițiu de ascultare cu ai mei cursanți la suedeză despre Alfred Nobel. Zice textul că pe 10 decembrie, toți vorbesc despre Nobel. La Stockholm se ține un mare dineu, cu peste 1000 de invitați, printre care membri ai familiei regale și laureați la Premii Nobel. Mâncăruri alese sunt servite și sala este decorată cu flori frumoase aduse de la San Remo. De ce de la San Remo? Pentru că acolo a murit Alfred Nobel, pe 10 decembrie 1896.
Mulți știu despre el că a inventat dinamita și cam atât. Dar puțini știu că, în experimentele sale nenumărate, și-a pierdut un frate. Cu toate acestea, a continuat. A reușit în cele din urmă, a obținut patent pentru dinamită. Pasiunea pentru chimie, fizică și matematică l-au împiedicat să se însoare și să aibă copii.
A decis însă să dechidă un fond din care să fie premiați cei mai buni fizicieni, chimiști sau matematicieni ai lumii. Și până să părăsească această lume, a lăsat în urmă nu mai puțin de 355 de invenții, printre care și cauciucul sintetic sau pielea artificială.
Personal, admir determinarea cu care a muncit să își pună în practică viziunea. Îi admir pe suedezi, că îi păstrează și onorează amintirea cu mult fast. Îi încurajez pe cei care cred că viața se rezumă la munca de 8 ore pe zi să se mai gândească odată. Și îi salut cu respect pe cei care nu au timp să citească acest text, căci muncesc cu pasiune să își îndeplinească misiunea.
Alexandra Clark (Chițu) 