Mai deunăzi vorbeam cu o prietenă despre ce cadouri extrem de neinspirate a primit în ultima vreme. De exemplu, a primit un papagal roşu pe care, după vreo 5 zile, l-a transformat într-o pereche de botine pentru că nu se înţelegeau deloc. Nu i-a făcut felul, dar l-a vândut şi cu banii din tranzacţie, a decis să îşi facă un cadou cu adevărat pe gustul ei. Prieteni care s-au căsătorit mi-au spus că au primit atâtea icoane şi seturi de pahare drept cadou de nuntă, că puteau lejer să îşi deschidă un mic local în locurile de pelerinaj. La câte lumânări parfumate sau decorative mi-a cumpărat frate-miu când eram mai mici, puteam şi eu să ma asociez cu ei la local.
Cred că şi tu citeşti acum rândurile astea şi te gândeşti cu zâmbetul pe buze la ultimul cadou neinspirat pe care l-ai primit.
Până la urmă, să ştii să dai şi să primeşti un cadou e mare lucru. În Japonia, de exemplu, care e un simbol în ce priveşte politeţea, se fac şi cursuri pe tema asta. Şi de unde o fi pornit toată treaba cu cadourile, iar e lucru curios. Fie că oamenii s-au inspirat din religie, când magii au adus cadouri pruncului, fie din antichitate, când se ofereau ofrande zeilor, chiar nu se ştie. Însă cimpanzeii au fost surpinşi oferind mâncare sexului opus. Aşa, pur şi simplu. Fără să aştepte neapărat ceva în schimb.
Şi atunci, ma întreb: cumva suntem genetic programaţi să fim altruişti şi să avem impulsul de a oferi, doar de dragul de a oferi? O fi inventat Coca Cola personajul lui Moş Crăciun, dar cred că noi ne dădeam cadouri cu sau fără el prin preajmă. Şi oare atunci instinctul primar de „atacă sau fugi” să aibă şi reversul lui – „oferă şi iubeşte”?
Alexandra Clark (Chițu) 
Leave a comment