Ieri, am ales să merg un pic pe jos de undeva de pe Lipscani până la Universitate. Evident, erau o grămadă de tarabe de mărţişor pe toate străduţele. Mi s-a părut super amuzant un bărbat care compara foarte de-aproape două mărţişoare, ambele la fel de urâţele, şi încerca să se decidă pe care să-l cumpere.
Azi de dimineaţă, vreo 4 tipi la supermarket, contemplau nişte brânduşe la ghiveci şi îşi ziceau: „Să luăm din astea?” „Nu ştiu ce să zic, sunt cam scumpe…”, „Hai mă, punem bani toţi şi avem doar 7 de cumpărat. Le ţin şi ele pe birou o săptămână, după aia mor sau le iau acasă. E mai frumos aşa.” „Bine mă, hai să luăm din astea”.
Alţi 5 tipi stau înşiraţi la rafturile cu ciocolată şi analizează ofertele. Să ia la cutie mare, să ia ambalate separat…dileme dileme.
Tata, în fiecare an, alege câte un mărţişor super sclipicios, cu pietre multe, colorate şi eventual cu mult auriu. Îl port cu drag, că e de la el şi e singura dată în an când chiar cumpără el ceva şi nu ne dă banii „să ne luăm ceva frumos”.
Oricum, apreciez bărbaţii în astfel de zile, că se străduiesc. Fie cu bomboane, floricele, mesaje vesele, mărţişoare clasice, păstrează tradiţia şi fac ziua mai frumoasă femeilor de viaţa lor. Nu apreciez bărbaţii care vin şi oferă flori doar anumitor colege, eventual de acelaşi rang managerial şi nici măcar nu urează ceva de bine femeilor din jur. Dar e posibil să fiu eu prea atentă de când studiez bunele maniere îndeaproape.
Anul ăsta, am decis să ofer şi eu din nou mărţişoare. Nu am mai făcut asta din liceu cred. Dar tare bine m-am simţit. Trec aşa printr-o fază în care mă bucur sincer de oamenii care sunt în viaţa mea şi simt că nici că puteam să nimeresc în alte cercuri, atât profesionale, cât şi personale.
Şi urez pe această cale o primăvară superbă, magnifică, extraordinară tuturor fetelor, femeilor, corporatistelor, mămicilor, casnicelor, antreprenoarelor, iubitelor, logonicelor şi soţiilor care vă nimeriţi pe acest blog!
Alexandra Clark (Chițu) 