Home

Trebuie să mărturisesc că nu cred să existe părinți perfecți. De aceea, eu mă mulțumesc și cu părinții pe care îi am. Desigur că n-ar fi rău dacă nu m-ar mai certa așa des din nimic. Dar sunt conștientă că așa nu mi-aș mai vedea lungul nasului și sigur mi-aș lua lumea în cap.

De educația mea s-a ocupat mai mult mama. De aceea cred că o iubesc mai mult. Aș putea să spun că mama este primăvara mult așteptată, soarele răsărit în suflete, un trandafir fin și delicat și multe alte lucruri de acest gen. Dar acestea se petrec doar în imaginația unui copil la începutul copilăriei. Cu cât cresc mai mult, cu atât părerea se schimbă. Poate este și vârsta de vină. La vârsta de 13-14 ani, mi se pare că toată lumea e împotriva mea, că numai eu am dreptate, că ar trebui să fac tot ce vreau.

Dar mama are grijă să mă aducă mereu cu picioarele pe pământ. Iar realitatea aceasta bruscă, faptul că nu eu am dreptate, ci mama, mă face să cred că e rea și că are ceva cu mine. Dar îmi dau seama că nu este așa și că îmi iubesc mama și o voi iubi mereu. Doar ea este cea care mi-a dat viață.

Tata nu s-a băgat prea mult în educația mea. Dar mi-a explicat multe lucruri. Îmi amintesc cu drag că, atunci când călătoream cu trenul sau cu autobuzul, îi puneam tot felul de întrebări:

-Tati, ce e aici? Și la ce folosește? Dar de ce arată așa? Cine a făcut-o? Cine stă aici?

Întrebări pe care orice copil le-ar fi pus. Iar tata avea răbdare să-mi explice cât mai pe înțelesul meu. De aceea îmi iubesc tatăl așa mult.

După cum vedeți, nu cred că este prea mare diferență între ce simt pentru mama și ce sentimente am față de tata. Am aproape tot ce mi-am dorit. Așa că aceștia sunt părinții pe care îi am și se pe care îi iubesc foarte, foarte mult.

………

 

Așa scria copila din mine, acum jumate din viața mea, adică acum 14-15 ani. Și pentru că tot e rost de Ziua Mamei, am transcris cu mâinile aproape tremurânde rândurile astea. Sunt în primul rând recunoscătoare profesoarei mele de limba română de pe atunci, doamna Sinișteanu. Poate nu își amintește de mine, dar eu sigur voi ține minte listele lungi de lectură pe care ni le dădea peste vară. Cititul m-a ajutat să am scrierea asta frumoasă, fără de greșeli. Îi mulțumesc și că mi-a notat cu 10 lucrarea asta și că mi-a dat voie de mică să îmi formez stilul realist și autoironic, fără să mă certe că nu am făcut o compunere tipică de 8 martie.

Îți mulțumesc, mami, că ai păstrat lucrările astea și că, regăsindu-le, am înțeles mai bine încă o părticică din mine și din zestrea mea culturală. Și acum, la 30 de ani aproape, îmi permit să fiu dulceagă și să îți declar în gura mare că te iubesc foarte, foarte mult.  Și cum îți uram în altă scrisoare pe care ți-am dat-o de ziua mamei, iar tu ai păstrat-o, zic așa, din era romantică prin care treceam:

Am vrut să ți dau o lacrimă de rouă, dar m-am gândit că ți-o va lua o vrabie însetată. Aș fi dorit să-ți fac cadou o floare de-nu-ma-uita, dar iarăși mi-a fost frică să nu ți-o ia un Făt Frumos pentru Consânzeana lui.

Așa că nu a mai rămas decât această scrisoare, pe care ți-o înmânez alături de inimioara mea, pentru a-ți aduce aminte la fiecare pulsație a ei cât de mult te iubesc.

La mulți ani de Ziua Mamei!

mam

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s