Povestea lui “N-am cum”

Mi-a zis mie prietena mea care este psihiatru odată, că o metodă foarte bună de a scăpa de o fobie este expunerea. Practic, indivizii care se tem de anumite chestii sunt încurajați să se angajeze în situații de care le este frică și să încerce să rămână acolo. Simplu, în cuvinte, dar nu așa ușor de pus în practică. Dar cu prietenii potriviți, se rezolvă multe. Așa am ajuns să nu mă mai panichez foarte tare în piețe aglomerate.

Și mi-am zis…ce-ar fi să încerc și cu o credință limitativă? Știi tu, gândurile alea cum că eu nu pot, că nu sunt suficient de pregătită, că nu am avut noroc etc. Multă vreme, ani aproape, am crezut că nu sunt un bun administrator. Pe de-o parte mă chinuiam să par foarte organizată la birou, pe de altă parte apometrele la apă abia le citeam de două ori pe an. Pregăteam un training cap-coadă, încercam să estimez cât timp o să ia fiecare activitate, iar pe de altă parte plăteam internetul doar la a doua avertizare că rămân fără el. Și tot timpul îmi spuneam că nu am cum să fiu un bun administrator, că așa sunt eu, dezordonată. Și pe de-o parte îmi era bine, că doar nu aveam chestii majore de pierdut.

Doar că, de la o vreme, nu mă mai simțeam eu chiar așa bine cu mine din punctul ăsta de vedere. Mi-am dat seama că am evitat să mă interesez de poziții de management, pentru că nu aveam încredere că eu pot fi un bun administrator. Poate că și din cauza asta mi-a luat foarte mult să mă decid să aplic la Prima Casă. Și atunci am decis: ce-ar fi să analizez situațiile în care am fost un super bun administrator și să văd ce pot repeta pe viitor? Ce-ar fi să mă expun în situații în care să îmi fie testate limitele zonei de confort in ceea ce privește latura asta a mea?

Nu mai e un secret că, împreună cu o prietenă, am deschis o firmă, prin care dorim să livrăm cursuri. Iar pentru că noi ne adresăm copiilor, iar în perioada de vară e mai puțină activitate, am decis să încerc să organizez eu un curs de suedeză cap-coadă. Să promovez cursul, să pregătesc lista cu potențiali cursanți, să îi contactez pe fiecare în parte, să găsesc locație, să negociez chiria pentru locație, să pregătesc contractele de prestări servicii, să emit facturi, după care să mă dedic părții distractive de a livra cursul în sine.

La început, nu mi-a fost ușor. Îmi tot veneau gânduri cum că nu am cum să organizez eu atâtea ițe încurcate în toată afacerea asta. Dar m-au motivat oamenii care au sunat interesați de curs. Oameni care aveau încredere în mine, deși firma nu a fost deloc promovată, ci m-am promovat doar eu, ca trainer.

Iar după prima ședință, parcă nu îmi venea să cred cât de natural a decurs tot procesul. Parcă zăcea în mine un super administrator și abia acum, la aproape 30 de ani, m-am decis să îl scot la lumină. Și de câteva zile, parcă simt cum am prins așa o super putere, pe numele ei încredere în sine. Mă simt mult mai puternică, mai capabilă și mai dornică de mai mult.

Ce-am vrut să zic cu toată povestea asta? Păi am vrut să zic că e în regulă să crezi că nu ești bun la ceva….atâta timp cât gândul ăsta nu te ține în loc de la a fi versiunea ta mai bună. Partea frumoasă este că azi există coaching și chiar și la terapie lumea începe să meargă mai des decât acum câțiva ani, la noi în țară. E perfect normal să crezi că ești anormal. Dar dacă te hotărăști să vrei mai mult, apoi pune osul la treabă, cunoaște-te și aruncă-te în situații care să te scoată din normalul tău. Merită!