În fix 11 luni de azi înainte, o să mă mărit. M-am uitat un pic la propoziția asta, până să mai scriu altceva….Știi cum sunt fetele alea, care știu de când erau mai mici cum o să arate ziua nunții lor, ce temă o să aibă, ce flori o să folosească la buchet, ce rochie vor purta? Ei, eu eram fix pe dos. Și în ultima vreme, mi-aș fi dorit să fi fost un pic așa o fată, căci poate îmi era mai ușor cu listele și planurile. Căci da, chiar e adevărat, chestiunile importante și vitale la nuntă, gen local, muzică, fotograf, se stabilesc cu cel puțin un an înainte. Plus că eu nu am fost niciodată last minute type of girl…Dar să încep cu începutul.
Încă din noiembrie, în 2015, când Neil m-a cerut în căsătorie, am știut că vom avea nunta undeva în 2017, căci anul ăsta e vremea frățiorului meu să-și pună pirostriile.
Și după ce am analizat, din ianuarie până în februarie, unde ar fi mai bine să facem nunta, să fie în Scoția, să fie la munte, la mare, la Călărași, am decis să rămânem în București pentru ziua cea mare.
Dar și în București e o provocare să găsești un local. Noi am stabilit că vom avea o nuntă micuță, de 80 de invitați, iar găsirea unui local decent, pe măsura asta, a fost o aventură. Dar i-am dat de cap, și am ajuns la Grand Hotel Continental, unde am întâlnit oameni profesioniști, care știu că nu e frumos să răspunzi la un email cu litere roșii îngroșate și cu atitudine de oricum noi vom avea clienți, fie că sunteți voi, fie că alții.
Te sfătuiesc ca, odată ajuns(ă) în fața momentului de a alege restaurantul pentru nuntă, botez sau aniversare, să întrebi absolut orice nedumerire ai înainte de a bate palma. Mai ales că unele lucruri, ar putea fi negociate. De exemplu, eu am mai avut următoarele întrebări față de ce era trecut în ofertă:
-In oferta, scrie ca mai este o taxa de inchiriere local de 1500 lei. Mai este de actualitate aceasta taxa?
-Ce inseama taxa de service? Este un procent din nota finala sau cat consideram noi?
-Cati chelneri ar fi disponibili in seara evenimentului?
-Exista si posibilitatea sa aducem noi bauturile?
-Mancarea este preparata chiar in hotel sau este livrata in sistem catering?
-Daca vin si copii, cu varste intre 1-17 ani, exista meniuri speciale pentru copii?
Dar orice îți mai trece prin cap, întreabă. Mie mi s-a părut foarte important să negociem în lei și în prețul cu tot cu TVA, ca să ne putem face calculele realist de la bun început. Oricum, nouă ne-a plăcut foarte mult acest hotel. Strălucește de curățenie de fiecare dată când intri, restaurantul arată foarte elegant, nu vom mai avea nevoie de extra costuri cu decorațiuni și pare pur și simplu că a fost menit pentru ziua noastră specială.
Acum, mai avem câteva lucuri de rezolvat, cum ar fi muzica de exemplu. Dar mă liniștește faptul că avem restaurant, nași si fotograf. Deh, nu le poți rezolva pe toate odată, mai ales acum, vara, când parcă nu ne vine să petrecem weekend-uri în București deloc.
Și mă liniștește faptul că îl am pe Neil lângă mine. Și că suntem fericiți. Și, recunosc, îmi place tare că în 11 luni de acum, voi fi Doamna Scoțiană 🙂