Home

Ai zice că românii și suedezii nu au foarte multe în comun. Ei blonzi cu ochi albaștri, noi…fiecare în funcție de ce strămoș a apucat, ei mai reci, cel puțin în aparență, noi mai latino și tot așa.

Cu toate astea, iată că pe 24 iunie sărbătorim tradiții diferite, dar care au aceleași rădăcini. Suedezii îi zic Midsommar, noi îi spunem noapte de Sânziene. În biserici, în ambele părti, e de fapt sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, în calendarul vechi e solstițiul de vară.

Dar, evident, mai interesantă decât semnificația religioasă, este cea mistică, inspirată din tradiții și din poveștile bătrânilor. La noi, este Drăgaica, așa îi mai spune. Și e noaptea în care zânele bune cutreieră pădurile și câmpurile și dau puteri tămăduitoare unor plante. În unele zone ale țării, în noaptea de Sânziene, se aprind focuri, iar oamenii umblă cu torțe aprinse.

Îți vine să crezi sau nu, suedezii fac foc mare de Midsommar. Se adună în grupuri mari, se țin picnicuri, concerte, se bea….o da, se bea și se mănâncă hering și cartofi fierți. Au și ei tradiția lor și se spune că dacă alegi șapte tipuri de flori diferite și le pui sub pernă, îți visezi alesul în noaptea aia. Asta în cazul în care își mai amintește cineva ceva după atâta băutură.

Oricum ar fi, și colo și colo, este cumva și startul vacanței de vară. Deja încep concediile și toată lumea e fericită. Iar dacă anul trecut a fost frig tare în Suedia de Midsommar, acum cred că se vor da niște pretreceri pe cinste.

E sărbătoare cu flori, dragoste și voie bună. Ce să-ți mai dorești? 🙂

swedish-midsummer

 

Advertisement

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s