Protest pentru Optimism

Optimismul. Acel sentiment cum că binele va invinge răul. Așa și-a inceput azi Alex Glod discursul, în cadrul unui workshop chiar despre optimism. Mă înscrisesem din noiembrie sau decembrie la acest workshop. Eu v-am mai zis că nu prea cred în coincidențe. Dar azi, mai mult ca oricând, aveam nevoie să îmi fie reîntărit optimismul. Parcă cele două ore petrecute cu el au mers direct la casa sufletului și îmi pare rău doar că nu a fost mai multă lume prezentă în sală să îl asculte.

Nu am vrut să ies în primele seri de proteste. Îmi tot ziceam: asta s-a votat, asta merităm, ce să mai ieșim în stradă acum. Doar că după știrile de aseară, știri care anunțau că aleșii noștri s-au întâlnit pe ascuns și au trimis la procesat ce ordonanțe au vrut ei, ei bine, după știrile astea chiar nu am mai rezistat să stau deoparte. Și am fost și eu un punct din mulțime în seara asta, mândră că încă pot să fac ceva și că aleg conștient să fac acel lucru.

Și deși parcă îmi vine să plec din țară zilele astea și să mă mai întorc doar când se liniștește tot circul ăsta, pe de altă parte nu pot să stau departe de realitatea înconjurătoare. Sunt într-un punct al vieții mele în care m-am înhămat la un credit de 30 de ani, mă pregătesc să mă căsătoresc și sper să ne mărim familia în următorul an. Zilele astea nu am putut decât să am un sentiment de nesiguranță. Cum o să arate viitorul? Chiar acum, nu arată bine deloc. Sau poate sunt eu într-o fază pesimistă, cine știe.

Când te afli în mulțime, auzi fel și fel de povești. Un băiat povestea, de exemplu, că această ordonanță i-a influențat chiar și sesiunea. Și că, deși azi se anunța un examen foarte dificil, profesorul i-a rugat doar să răspundă la două întrebări. Prima: Ce v-ar determina să mai plătiți impozitele după 1 februarie 2017? A doua: Cum ați fura bani de la stat dacă ați fi pus într-o funcție de conducere? La care prietenii lui: Frate, până și proful a protestat?! Nu pot să cred.

Acum, reală, ireală – cum o fi povestea, parcă se aproprie și mai mult de cum am încheiat discuția despre optimism. O cale foarte ușoară prin care să renunți la a mai gândi că lucrurile nu au cum să fie mai bune e să crezi că nu ai nici o putere de decizie, să nu faci nimic, că oricum nu ai cum să schimbi realitatea.

Fraților, realitatea noi ne-o creăm! Am greșit și de data asta, unii nu au mers la vot, alții au votat un program care poate promitea mai multe decât concurența. Hai să vedem ce se poate face de acum încolo. Și să facem! Chiar dacă apar și huligani la un moment dat, care nu au vreun coeficient de inteligență pe plus și își bat joc de timpul oamenilor petrecut în frig. Să facem ceva!