Home

Tocmai am revenit după un city break cu familia la Roma. Am avut mari emoții pentru părinții mei, pentru că nu mai zburaseră niciodată cu avionul și nici în țări străine nu prea au fost. S-au dovedit a fi foate curajoși și am fost inspirați și să alegem un zbor relativ scurt, de o oră și 50 de minute. Și astrele cred că au ținut cu noi, căci nu am avut întârzieri deloc și totul a decurs ca pe roate.

Mă rog, mai puțin când să ieșim din aeroportul Ciampino, când un polițist din aeroport a strigat după tata, iar el i-a făcut cu mâna să îl lase în pace, crezând că vrea să îi vândă ceva. Ce-i drept, nu era îmbrăcat în uniformă, avea doar insigna atârnată de gât, dar am remediat repede situația și am reușit să ieșim cu toții din aeroport.

Pentru că am călătorit în număr de 6 persoane, am aranjat să ne aștepte un taxi de 8 locuri, care ne-a dus la cazare. S-a dovedit a fi foarte rentabil, căci ne-a costat în jur de 18 euro de persoană dus-întors, și ne-a lăsat fix la adresă și ne-a și ridicat dimineața la 4:30 din fața casei. Ne-am cazat la Casa St.Peter, care s-a dovedit a fi perfectă pentru ce aveam noi nevoie. Totul era aproape nou, apartamentul a fost dat în uz acum 8 luni, curățenie absolută și avea cam tot ce ne trebuia. Deși nu era foarte central, jumătate de oră de mers pe jos până la Vatican (noi am luat metroul, și așa i-am plimbat pe ai mei de nu știu dacă o să mai vrea plimbare pe jos o vreme de acum încolo), asta s-a dovedit a fi în avantajul nostru și din punct de vedere al mâncării. Am descoperit un restaurant cu mâncare extraordinară, la prețuri foarte bune pentru Roma, cu personal foarte prietenos. Erau mulți italieni care veneau să mănânce acolo, așa că am zis că trebuie să fie semn bun.

 

Cu ai mei, m-am simțit un pic ca o dădacă. Tata tot dispărea de lângă noi, să facă o poză la te miri ce coloană sau balcon sau stradă sau orice care era la câțiva metri distanță de noi. Mă simțeam chiar foarte responsabilă, să nu cumva să îl pierd pe undeva. Cu mama, dificil la mâncare. Am dus-o în țara pizzei și a pastelor, două lucuri care ei nu îi plac. Așa că a fost foarte dificil să mă gândesc la ce ar putea mânca, să rămână cu o amintire frumoasă. Noroc cu înghețata lor, asta m-a salvat.

 

Eu și Neil mai fusesem la Roma, de altfel acolo ne-am logodit, așa că unele obiective le văzusem deja. Nu știu dacă am nimerit noi extra sezon când am fost în noiembrie acum doi ani, dar acum mi s-au părut de-a dreptul exagerate toate cozile la care a trebuit să stăm pentru intrare. Însă a meritat. Muzeul Vatican m-a impresionat și pe mine, nu îl mai văzusem, și mi s-a părut pur și simplu o capodoperă a speciei umane.

 

Din nou, am simțit că, la orice pas, eram învăluită de istorie, de pasiune pentru frumos și atenție covârșitoare la detaliu. Nu am mai văzut în nici o țară până acum statui umane atât de bine definite, unele lucrate în marmură, altele în piatră, foarte puține în lemn. Desigur că nu puteam să plec fără să mai gust din minunatele arome de înghețată de la Giolitti. Ca să gustăm cât mai multe, ne-am luat arome diferite, așa că am savurat înghețată de mango, fistic, cocos, cafea, cremă de whiskey, vanilie, ciocolată și caramel.

Tot un semn cred că a fost să dăm și de un cuplu de italieni care își sărbătoreau ziua nunții alături de cei dragi pe o terasă aproape de Colosseum. El, extrem de relaxat, barba și ochelarii de soare la purtător, ciocnea vesel un pahar cu un invitat. Ea, cu o rochiță alba, lungă, simplă, dar foarte elegantă, cu un șal alb pe umeri, cu părul scurt, coafat foarte puțin, machiaj aproape deloc, emana doar fericire și stare de prezență. M-a inspirat foarte mult acest moment, mi-a reamintit de ce facem asta și eu și Neil în doar câteva săptămâni.

 

 

 

Timpul a trecut foarte repede, cât ai zice gelato, au trecut trei nopți și a trebuit să revenim la aeroport. Italia pentu mine este o țară unde aș merge cât mai des posibil. Mă bucur că am putut să le arătăm și alor mei o părticică din această cizmă extrem de valoroasă de pe harta noastră.

Mă bucur și că am mai prins o zi liberă de lenevit un pic, căci ne așteaptă niște zile încărcate mai departe.

Așa că am încălecat pe-o șa și v-am zis povestea așa, despre când a mers clanul Chițu la Roma. Că vorba aia, de n-ar fi, nu s-ar mai povesti 🙂

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s