Memoriile Unei Mahmure

Zilele astea, am fost ca într-un maraton continuu. Îi admir și respect pe cei care s-au înscris la competițiile sportive din ultimele două săptămâni, dar vă zic: organizarea nunții, combinată cu sfârșit de an fiscal la birou, la care se adaugă un curs de suedeză, un wokshop de bune maniere cu copii de clasa 0 și un plan de a mai dezvolta un material de training nou nu sunt deloc easy peasy și ai nevoie de ceva rezistență cât să nu o iei razna. Nu mă plâng, îmi place să știu că am de lucru, doar că ajunsesem destul de obosită și mai că mă vedeam în ziua nunții, o mireasă încercănată și fără vlagă, vai de ea.

Daaaar, întâmplarea face să am cele mai uber cool prietene din lume, care au avut grijă de mine azi noapte, să mă destresez total. Mi-au organizat o petrecere a burlăcițelor perfectă, mix ideal de girl time cu mâncare yummy și băuturi cu așmaivrea. Mai demult, zisesem că aș vrea o noapte a burlăcițelor de care să nu-mi amintesc a doua zi, dar pe care să nu o uit niciodată. Însă așa de frumos a fost totul, că simt nevoia să las aici tot ce s-a întâmplat (mă rog, aproape tot), ca nu cumva să uit vreodată, de parcă ar fi vreo șansă, ce prietene minunate am.

Seara a început la ora 20:00, când Nicoleta a venit să mă ia de acasă. Deci cine nu are o o prietenă ca Nicoleta, să-și cumpere! E super tare când vine vorba de planificat ceva. Dacă era după ea, aveam o zi și o noapte dedicate acestei petreceri. Dar asta am aflat în mașină, când încă nu știam unde mergem. A, am uitat să menționez. Eu, în mod normal, urăsc suprizele. Faptul că nu sunt eu in control cu ce se va întâmpla nu îmi surâde deloc. Neil știe. I-a fost foarte greu să administreze momentul cererii în căsătorie. A fost cam singura supriză pe care mi-a putut-o face. Am zis ca, de data asta, să fac un salt de încredere și să mă las pe mâna lor. Nu am vrut să știu nimic. Am întrebat doar cu ce ar fi bine să mă îmbrac. Mi-au zis că aș putea să port cel mult fustă și în nici un caz rochie.

Cum ziceam, m-a ridicat Nicoleta de acasă și am pornit la drum. În mașină, aruncă bomba. Îmi spune că pe la Unirea va trebui să îmi puna o eșarfă la ochi, ca sa nu văd unde mergem. Bineeee, am zis, deși deja mă panicasem un pic. Am mers noi cu mașina, eu legată la ochi, deja făceam glume că poate ar trebui să îmi pună și o foaie în față că fac asta de bună voie și nu că aș fi răpită sau ceva. Fața mea de mai jos cred că exprimă perfect semi panica semi entuziasmul prin care treceam:

Mergem, mergem cu mașina, Nico mă asigura că nu ieșim din București, eu nu mai știam ce să cred, e nasol tare să fii într-o mașină legat la ochi, dar deja de-abia mai așteptam să ajungem, să văd ce se va întâmpla. Într-un final, după ce am mers puțin și am urcat două etaje legată la ochi, am ajuns laa…..Roxana acasă! Also known as nașa mea la  nuntă, fostă colegă de cameră și de garsonieră, prietena mea din clasa a 5-a.

Roxana pregătise un mini festin. Am început cu pahare de Prosecco și am gustat din niște brânzeturi. Roxana aranjeaza cel mai tare bufet de brânzeturi ever. Nu e prima dată când își întâmpină musafirii cu combinații de parmezan, mozarella, brie, nuci, măr, pâinici fel de fel și altele. Pe lângă asta, mai comandase și un chec delicios cu cremă de fructe de pădure și o tartă demențială cu ciocolată și rodie de la Tartelicious. Ne-am dat curând pe Aperol Spritz, am primit un tricou special (care mergea la fix cu fusta pe care o alesesem – great minds think alike) și coroniță de prințesă și am trecut laaa….joacă.

Cum să meargă alcoolul cel mai bine, dacă nu cu niște drinking games. Am început cu Drink if….care s-a dovedit extrem de amuzant. Ne-am adus aminte de niște episoade funny din trecutul nostru, am râs și toate fetele au băut în mod echitabil. La al doilea joc, am trecut la shot-uri. Fetele au scris fiecare un secret despre ele, iar eu trebuia să ghicesc cine l-a scris. Dacă ghiceam, bea persoana respectivă, dacă ratam , trebuia să beau eu un shot. Am cam ratat ceva răspunsuri mai mult sau mai puțin intenționat, dar nu îmi pare rău. Așa am gustat din plin din lichiorul de nuci extraordinar de delicios și am dat și un pahar de Jager la un moment dat, că nu prea mai făceam diferența.

După ce ne-am înveselit bine, ne-am uitat pe niște poze de când eram doar niște fetițe (Doamne, pare că am fost clasa a 5-a acum 1000 de ani), am primit câteva cadouri foarte simpatice, fetele mă anunță că începe partea a doua a serii și că trebuie să plecăm. Surpriză, nesurpriză, deja eram extrem de bine dispusă, așa că m-am urcat fără nici o emoție în Uber și am pornit spre Centrul Vechi.

Acolo, se pare că aveau rezervare la Drunken Lords. Nu mai fusesem acolo. De fapt, nu am mai fost oricum în club de la ziua mea, din noiembrie. Muzica a fost exact pe gustul nostru, o combinație perfectă între oldies but goldies și nou, iar constantele serii au rămas Aperolul și buna dispoziție. Am dansat până n-am mai putut nici una de picioare. A fost perfect! Desigur, ca orice petrecere organizată, nici de aici nu au lipsit provocările. Din când în când, mai primeam câte un plic alb cu o sarcină: a trebuit să țin un toast pentru domnișoarele de onoare, să fac cinste cu o băutură unui tip în cămașă albă, să dansez căt mai nebunește o melodie și să mă strâmb într-o poză. Au fost decente, dar au condimentat perfect seara de club. Aș fi fost cea mai fericită dacă ar fi fost cu noi și Ioana și Loredana, prietenele mele care lucrează în străinătățuri, dar știu că vom recupera la nuntă dansul și voia bună.

Când am ajuns acasă, mă usturau tălpile și îmi zvâcneau urechile. Așa că am adormit imediat și am dormit dusă câteva ore bune. Când m-am trezit, îmi simțeam corpul greu și creierul puțin în ceață, dar fără dureri de cap și fără stări de dă mamă cu biciu-n mine. După ce am mai dormit în două reprize, am băut o cafea și am mâncat puțină ciocolată (cu puțină, am vrut să spun jumătate de Heidi cu alune), chiar m-am simțit în formă să scriu.

Dacă vă gândiți că săracul Neil a stat și s-a plictisit pe lână mine, stați fără de gijă. Și el a avut petrecerea lui tot aseară. Deci am zăcut fericiți împreună azi.

Acestea fiind spuse, aștept cu mare interes să vină 3 iunie. Știu sigur că voi avea cele mai frumoase domnișoare de onoare, că nașii mei sunt cei mai tari nași, că vom dansa și ne vom bucura de familiile noastre care și ele așteaptă să vină ziua ce mare.

Eu și Neil am decis de la început că vom vrea o nuntă micuță, așa că mă voi strădui să vă țin conectați virtual la nunta româno-scoțiană cât de mult posibil.

Până atunci, weekend frumos! Noi mai avem un dans de repetat 🙂